In locul tortului de Revelion, coliva pentru Stanga

Anul proaspat incheiat a fost, per ansamblu, un spectacol desfasurat pe parcursul a 365 de zile. In justitie, politica si presa, printre artificii si, respectiv, pocnitori, putem intrezari un an reper. Numarul record de condamnari definitive in dosarele marilor corupti au demolat mitul invulnerabilitatii politicienilor de top in fata justitiei. Acum, nimeni nu se mai poate considera in siguranta, atata timp cat siguranta e plasata in afara legii.

In politica, s-a reconfirmat (pentru cei pe care memoria nu-i mai purta pana in 2004) ca nici macar un partid-stat nu ofera garantia victoriei pentru orice candidat. Cu atat mai putin pentru un candidat artificial, incropit in laboratoare politice din resturile nereciclabile ale baronilor locali. Insa nu esecul prezidential i se poate imputa domnului Victor Ponta. Nu, pentru rezultatul din 16 noiembrie ii suntem, facand abstractie de contracandidat, recunoscatori. A fost un rateu politic demn de o contraperformata istorica.

Dar pentru compromiterea dramatica a Stangii – ramasa, oricum, intr-un colt, pe coji de nuca, inca din vremea guvernului Nastase – Victor Ponta poarta povara responsabilitatii. Nu singur, e drept, ci impreuna cu familia, chipul socrului Sarbu intrzarindu-se in tabloul vinovatilor de serviciu, si camarila. Tinerii specialisti umflati de Ponta, cu pompa, pana la dimensiunile de ministri si-au demonstrat limitele. Nici Harvard-ul nu mai e ce-a fost, s-a auzit oftatul pietei dupa esecul politic – ba nu, public! – numit Ioana Petrescu. Despre Jianu, Nicolescu, Cotovelea, Cristea si toti ceilalti anonimi care, timp de cateva luni, au atipit pe fotoliile unor inaintasi ilustri nu are rost sa pomenim. In mentalul colectiv, nu exista nicio decizie, nicio masura, niciun gest, niciun chip cu care sa asociem vreunul dintre aceste nume.

Guvernarea Victor Ponta&co. nu a compromis doar Partidul Social Democrat, pus in situatia jenanta de a-si afla din presa proprii demnitari. Cum UNPR-ul generalului Gabriel Oprea e o formatiune imposibil de rusinat, a fost de datoria Partidului Conservator de a inghiti partea sa (particica, dupa posibilitati) de ridicol.

Cu un presedinte saltat de pe scaunul de administrator de SRL din imperiul Grivco direct in motul unui partid parlamentar, conservatorismul romanesc – apologetul Dreptei –  si-a descoperit vocatia de stanga. Cu un retus marca Daniel Constantin, din poza lui Take Ionescu s-a incropit cu usurinta un Dobrogeanu-Gherea. Ba chiar si-un Marx, la nevoie. Totusi, contorsionismul politic al domnului Daniel Constantin, demn de un numar a la Cirque du Soleil, a produs si niste avantaje. Meschine. Luni intregi, pe o functie politica prin excelenta, cea de vicepremier, s-a cuibarit un om nepolitic. Apreciat, de superiori, pentru loialitate. O loialitate cu limite, dupa cum a aflat, prea tarziu, si Dan Voiculescu.

2014 a fost un an trist pentru Stanga. Sau, mai clar fie spus, pentru oamenii de stanga, ramasi fara  reprezentanti. Caci daca pana acum puteam admite ca PSD nu e un partid de stanga „asa cum ar trebui sa fie”, plin de tarele unei guvernari luxoase, din 2015, PSD nu mai e un partid de stanga. Zic optimistii. Pesimistii, in schimb, sustin ca nu mai partid. Ci afacere. De famiglie.