Home Actualitate Iată cum arată șefa comunicării de la Compania de Drumuri și Autostrăzi. Află cine a recomandat-o, ce avere are și cine este

Iată cum arată șefa comunicării de la Compania de Drumuri și Autostrăzi. Află cine a recomandat-o, ce avere are și cine este

by Ioana Popescu

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România are de curând o nouă șefă la comunicare. Raluca Șandru este o fostă jurnalistă la OTV și, mai de curând, la cotidianul.ro.

Potrivit unor surse din CNADNR, Raluca Șandru ar fi fost recomandată de însuși ministrul Dan Șova, care are în subordinea ministerului marelor proiecte, pe care îl conduce, și CNDNR.

Raluca Șandru, în calitate de recomandată a ministrului Șova și de director de comunicare, ar avea, potrivit acelorași surse, un salariu de aproximativ 100 de milioane de lei.

Raluca Sandru, prezentatoarea de la OTV,  este cunoscută ca fiind  jurnalista care a adormit în direct, din motive pe care nu putem să le demonstrăm în acest articol, în timp ce vorbea cu telespectatorii.

Telespectatorul cu care vorbea în timp ce aceasta începuse să viseze a încercat să o trezească repetând mai multe minute“Doamna Raluca, doamna Raluca, ma auziti? Doamnaa Ralucaaa”. Raluca însă dormea buștean.

 

La un moment dat, Raluca Sandru s-a trezit speriată de strigătele telespectaorului cu care vorbea. Jurnaliștii de cancan spun că părea că nu-și dă seama unde este, ce se întâmplă și cine o strigă.

Să sperăm că vocea domnului ministru Șova o aude mai bine atunci când o strigă să comuncie stadiul marilor proiecte.

Raluca Șandru s-a mai remarcat și prin pictorialele pe care le-a realizat( vezi foto).

 

Potrivit declarației de avere postată pe site-ul CNADR, Raluca Șandru,  are un teren agricol la Frumușani, în județul Călărași, dar și trei apartamente.  În anul 2012 a câștigat de la ziarul cotidianul.ro suma de 15.900 de lei.

Se pare că Raluca Șandru are un tată bine ancorat în problemele de afaceri și politice ale județului Călărași, un apropiat al PSD.

You may also like

1 comment

Gogu 21 ianuarie 2014 - 06:32

Ce puii mei stie asta sa faca pe atatia bani?Astia nu sunt sanatosi,angajeaza toate amantele pe posture grase si vor rezultate….

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.