Mă găsesc, de două zile la Mamaia, unde am închiriat o umbrelă fără s-o deschid. E un soare de aur deasupra plajei, marea cerne nezgomotos un fel de valuri care nu taie respirația înotătorului, iar țărmul întreg pare o livadă cu gutui care se coc fără grabă. După trei ore azi de stat la soare, în care un sfert din timp am înotat sau m-am bălăcit, iată-mă-s din nou în odaie, apăsând tasta laptopului, să văd ce mai zic ai mei de la AMPress, ce știri ”am mai postat eu” (majoritatea sunt așternute sub numele meu, pe pagina de facebook, de colegii de redacție, liberi să mă înlocuiască, cu unica excepție de a nu se apuca să scrie în locul meu, ceea ce ar fi tragic). N-a scris, în această viață, nimeni în locul meu, păstrându-mi orgoliul de a-mi scrie și iscăli, inclusiv cu riscul de a scrie idiot, singur aticolele. Parcurg și corespondența. Cineva mă acuză, cu o voce a scrisului care sare litere și astupă distanța dintre subiect și predicat cu o virgulă atârnată ca o talpă de pantof desprinsă, că sunt băsist. Chiar așa! Îi atrag atenția că sunt singurul ziarist din presa română care, de când l-a aflat politic și moral pe Traian Băsescu, adică acum douăzeci și ceva de ani, îl critică, argumentat zic eu, constant. Nu l-am votat niciodată și nu i-am iertat niciodată vreo fărădelege de care am avut cunoștință. Și am avut mereu de lucru cu el, cu lipsa lui de omenie, de cinste, de tot. Să mă faci, nea virgulă împiedicată, băsist pe mine, e ori o necunoaștere a persoanei, ori o imbecilitate scursă din mucul unei gândiri văduvite de batistă. Că-l critic pe Ponta? Și? Ce legătură are prefectura cu vrabia de pe turla bisericicii? Poate să nu-mi placă Ponta, de altfel toți premierii cât au fost în funcție, au fost în conflict cu pixul meu, asta nu mă califică apologet Băsescu. Înțeleg că toți care nu-l iubesc pe Ponta devin instantaneu băsiști. Liberalii care-l critică sunt băsiști, baba de la mine de pe uliță care critică guvernul e băsistă, un copil care face pipi cu puța spre Palatul Victoria e băsist. Băsescu mi-e antipatic pentru Băsescu, domnule, Ponta pentru Ponta, lumea nu se împarte, dihotomic, între două lighioane politice, între două tabere agresoare, între două armii, restul universului fiind nepopulat, tuns chilug de viață opțională.
Citesc și o știre, cea mai cumplită dintre toate, care ar trebui să ne facă, inclusiv politicienilor lumii sau mai ales lor, pielea găinii pe zonele gânditoare. Este un fel de buletin meteorologic de peste vreo 35 de ani, adică o secundă istorică. Un fel de joc de-a moartea. ONU are date despre iadul meteorologic ce va veni, prin încălzirea globală galopantă, nu peste trei generații, ci mâine, adică azi. Dacă nu generația mea și a ta care crezi că lumea se împarte în pontiști și băsiști, restul fiind pleavă, generația copiilor tăi și ai mei și ai altora, toți blestemați nu de o neputință, ci de tratarea cu suficiență criminală a singurului subiect cu adevărat grav din lumea în care trăim și pe care reușim s-o facem zob. Dacă ești pontist și lumea începe și sfârșește cu Ponta pentru tine, întreabă-l în fiecare zi ce face cu acest subiect care, observ, nu e de campanie. De câteva luni împarte găleți de plastic într-o formă sau alta, cele mai multe din plasticul politicianismului deșănțat. Ce crede idolul tău gonflabil și gonflat despre acest subiect și cum asudă, în marile lui întâlniri, la Beijing și în SUA unde merge să-i asigure pe ăia cu gazele de șist că totul e în regulă, pot surpa liniștiți gramul subteran de liniște care ne-a mai rămas dacă vine el președinte, întreabă-l ce crede și mai ales ce face? Iadul meteorologic n-a scufundat doar câteva orașe americane, ci și, an de an, din ce în ce mai des, niște sate ale României? Iadul meteorologic se întâlnește de multă vreme la noi cu iadul politic. Aici e buba. Iadurile coexistă. Deșertul urcă de la Dunăre în sus nu doar în zona Bechet, ci mușcă sănătos din Bărăgan. Îl stropim cu găleți de plastic electorale? Pe Băsescu nu te îndemn să-l mai întrebi fiincă e cam târziu să răspundă. Întreabă-te pe tine și dacă afli un răspuns întreg la minte cheamă-mă de pe plajă că vin. E deocamdată soare, valurile bat ritmic cu spumă de lapte țărmul, ca un putinei al bunicii care făcea unt, iar Luciana m-a învoit doar o jumătate de oră să mă uit la laptop. Fluxul de imbecilitate are și reflux. Îți doresc un reflux care să-ți readucă mintea la locul ei, dacă locul ei nu a fost cumva mereu în plastilina nazală. Toate cele bune!
Mamaia, 2 septembrie 2014
NR Text publicat pe ampress.ro
