Vasile Blaga a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Sinceră să fiu, ştirea mă lasă rece. Răfuielile din PDL nu mă interesează decât în măsura în care ele dau măsura gradului de descompunere a unui partid care a crescut din oportunism şi moare din neputinţă, lăcomie, corupţie, neprofesionalism şi un infinit tupeu.
Ce mă nelinişteşte este lipsa de coerenţă a acestei guvernări, care depinde până la sinucidere de hachiţele şi de interesele lui Traian Băsescu. Ministerul de Interne a avut trei miniştri în mai puţin de doi ani. Asta este echivalent cu haosul administrativ şi cu lipsa de autoritate. Manifestaţia de vineri a poliţiştilor este semnalul degringoladei din această instituţie. Sigur, fundalul manifestaţiei este social. Doar că problemele ridicate de poliţişti cer decizii politice. Boc este prea slab să le ia, Blaga nu putea trece peste premier, iar relaţia lui cu Traian Băsescu este deja foarte proastă.
Ceea ce au strigat poliţiştii în Dealul Cotrocenilor n-are legătură cu ceea ce s-a întâmplat azi. Are legătură cu modul haotic în care conduce ţara Traian Băsescu, ale cărui interese şi agendă sunt tot mai opace şi mai greu de înţeles.
Reformarea statului, promisă de Preşedinte şi folosită drept alibi pentru tot felul de reforme aventuroase şi de abuzuri, s-a transformat într-un haos instituţional, care se reflectă în proasta guvernare a ţării. Statul român, ”reformat” de Traian Băsescu, se descompune încet, îşi pierde relevanţa, nu-şi mai îndeplineşte misiunile de bază. Nu pot să nu fiu de acord cu Preşedintele Iliescu, care declara acum câteva zile că Traian Băsescu a transformat Palatul Cotroceni într-o închisoare, în care s-a închis de bună-voie, s-a rupt de realitate şi de unde ia decizii din ce în ce mai aberante.
Aici, la Bruxelles, nimeni nu mai înţelege ceva din ceea ce se întâmplă la Bucureşti. Se ia distanţă, oamenii stau şi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile în România. Cum spunea cineva, guvernarea prin crize politice provocate, în plină criză economică şi socială, ei bine, nimeni n-a încercat aşa ceva, pentru că nimeni nu crede că ar fi posibil. De ce ar trebui să fie românii cobaii unei astfel de abordări lipsite de sens? Răspunsul este greu de dat. Dar mi se pare că am ajuns să retrăim ultimii ani ai epocii Ceauşescu, în care un partid s-a scufundat împreună cu acela din fruntea lui, pentru că nimeni n-a avut curaj să-i spună că greşeşte, că e timpul să iasă din scenă.
