Sindicaliștii Federației Sanitas vor intra în grevă generală în toate spitalele din țară în data de 31 octombrie, dacă nu se va ajunge la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a anunțat, joi, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că Sanitas și-a stabilit un calendar de măsuri și proteste premergătoare grevei din 31 octombrie.
Conform acestui calendar, în fiecare zi de marți va fi organizată câte o acțiune denumită generic „O marți a Sanitas”.
„Începând de astăzi, Consiliul Național a hotărât să începem strângerea de semnături în întreaga țară pentru a putea declanșa conflictul de muncă. Astfel, pe 20 septembrie vom picheta Ministerul Muncii cu peste 200 de oameni, pe 27 septembrie vom picheta Ministerul Finanțelor Publice tot cu 200 de oameni, iar pe 4 octombrie vom picheta Ministerul Sănătății cu peste 200 de oameni”, a spus Leonard Bărăscu, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, în data de 11 octombrie, membrii Sanitas vor picheta Parlamentul României în speranța că acolo vor găsi o rezolvare a problemelor care nu au putut fi soluționate de Guvern, respectiv de Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.
„Pe 12 octombrie avem o grevă japoneză cu purtarea de banderole, iar în data de 19 octombrie vom avea o grevă de avertisment cu încetarea activității timp de două ore, dimineața între orele 8:00 — 10:,00”, a mai spus președintele Sanitas.
Acesta a ținut să transmită însă un mesaj pacienților că pe timpul grevei de avertisment vor putea fi tratați „chiar mai bine decât în alte zile” și că nu trebuie să-și facă probleme.
„Foarte important pentru starea sistemului de sănătate din România, și sperăm să nu se ajungă aici, pe 31 octombrie vom declanșa o grevă generală”, a mai precizat Bărăscu, potrivit ampress.ro.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.