România riscă să fie scoasă „de facto” în afara Europei, la fel cum îşi poate lua la revedere şi de la spaţiul Schengen, după gafa parlamentarilor, care au ţinut cu tot dinadinsul să le arate tuturor că braţul legii poate ajunge pe oricine, numai pe ei nu.
Parlamentarii şi preşedintele nu vor mai putea fi astfel anchetaţi pentru conflict de interese, definit în Codul Penal drept faptă a funcţionarului public, după ce au fost scoşi din această categorie, prin proiectul de lege adoptat la Camera Deputaţilor. Preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253, indice 1, din Codul Penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.
Este puţin probabil ca Uniunea Europeană să lase totuşi copilul rătăcit de la limita sa estică să îşi facă în continuare de cap, iar repercursiunile aşteptate vor fi, fără îndoială, dureroase pentru noi. De la blocarea pe termen nelimitat a accesului în Schengen până la sancţiuni economice de altă natură, inclusiv prin eventuala retragere a anumitor investitori şi, eventual, eliminarea produselor româneşti pe anumite pieţe europene, ne putem aştepta ca, împreună cu toate acestea, vocile din stradă să determine până la urmă USL să fie ceva mai reţinută în privinţa efectelor acestei decizii, menită, vizibil, să protejeze baronii şi baroneţii certaţi cu legea, dintre care mulţi erau atât de aproape de închisoare, încât auzeau deja clinchetul cătuşelor. Trist este, că, dacă trece Legea amnistiei, nu doar marii corupţi sunt favorizaţi, ci şi micii găinari, infractori de drept comun, care pot ataca oriunde şi în orice moment oamenii pe stradă, ducând din nou la explozia numărului micilor infracţiuni. Potrivit unuia dintre iniţiatori, deputatul PSD Mădălin Voicu, acest proiect, trecut pe şest prin Comisia juridică, va scoate din puşcării, peste noapte, circa 16.000 de deţinuţi cu pedepse de până la şapte ani, ceea ce înseamnă jumătate din totalul deţinuţilor, în anul 2013, iar statisticile relevă că aproape jumătate (peste 42%) dintre deţinuţii eliberaţi comit rapid alte infracţiuni şi se întorc la închisoare, mulţi dintre ei intenţionat, pentru că nu se pot adapta la viaţa în libertate. Mai grav, mulţi dintre actualii deţinuţi au fost încarceraţi înainte de reducerile drastice de efective şi de fonduri la nivelul Poliţiei, ceea ce face ca, suprapus peste criminalitatea oricum în creştere din ultimii ani, fenomenul infracţional să scape în mod sigur de sub control. Mulţi dintre ei abia aşteaptă să îşi facă niscaiva cadouri de Crăciun, dând buzna prin casele românilor, iar o altă mare parte se va întoarce la furat în străinătate, alertând, pe bună dreptate, ambasadele europene.
Avem încă o dovadă clară că războiul palatelor, dintre Ponta şi Băsescu, nu afectează decât oamenii simpli, şi favorizează infractorii, din toate clasele sociale. De teamă că Traian Băsescu mai are oarecare influenţă asupra procuraturii şi justiţiei, parlamentarii USL preferă să pună toţi românii liberi şi fără cazier judiciar în pericol, doar pentru a le lua procurorilor DNA şi inspectorilor ANI posibilitatea de a mai ancheta anumite fapte. Culmea, pentru a-şi atinge scopul, acte normative extrem de importante pentru întreaga ţară au ajuns la procedura de adoptare fără nici o dezbatere şi fără ca deputaţii care le-au votat să fi cunoscut măcar ordinea de zi şi conţinutul proiectelor. Scandalul nu s-ar fi propagat totuşi atât de repede la nivel internaţional dacă preşedintele nu ar fi intervenit, încercând să-şi distrugă duşmanii politici prin trimiterea a doi consilieri, Fota şi Diaconescu, să bată la uşa ambasadelor Uniunii Europene şi Statelor Unite, antrenându-i astfel şi pe diplomaţi în deficitul nostru de democraţie şi afectând astfel, dacă mai era nevoie, imaginea românilor şi României pe plan extern.
Culmea este că, în tot acest război, ambele părţi au dreptate, în felul lor: dreapta susţine că USL a dus România la egalitate cu ţările africane, din punctul de vedere al legislaţiei anticorupţie, iar Băsescu şi ai lui practică obiceiul învăţat la grădiniţă, de a pârî colegul de bancă învăţătoarei, că a vărsat laptele pe pantaloni, în pauză. Acesta este, de fapt, nivelul la care a ajuns politica în România de astăzi, cu parlamentari licenţiaţi pe genunchi, dar cu obiceiuri de grădiniţă politică.
