Fură românii? Cine-i apără pe românii, mult mai numeroși, care-s furați?

Am fost la o manifestare culturală unde un om, respectabil de altfel, a căinat, într-un discurs bine articulat și convingător, starea jalnică în care am ajuns în lume, făcându-ne de râs ca hoții planetei. Nu știu de ce, dar e prima oară când îmi sare țandăra și chiar am strigat, de acolo de unde mă aflam în acea sală: dar despre românii care-s furați, jefuiți, prădați nu vorbiți? Sunt de o mie de ori și de un milion de ori mai numeroși cei furați decât cei care fură. Toți vorbiți despre românii care fură și nimeni sau aproape nimeni despre românii care-s furați.

Da, unii români fură. Acei români se cheamă hoți. Așa cum hoți sunt țiganii care fură, italienii care fură, papuașii care fură. Dar cei mai mulți nu fură și aici mă refer strict la românii mei, alergători nefericiți după o slujbă prin bătătura strâmtă a lumii, unde sunt prăjiți de samsari ai muncii, de negustori de sclavi, de șnapani – fiindcă nu numai la noi sunt șnapani – care nu se mai satură să stoarcă pe nimic vlaga unor amărâți. M-am săturat să tot aud că românii fură. Vreau să mai aud și despre cât de furați sunt românii. Cine-i apără pe cei care nu fură? Cine-i apără pe cei furați, în străinătate și acasă?

Asist, neputincios, la discuția dintre două surori, una plecată în Italia. O știu pe cea plecată  ca pe o fată puternică, harnică. A mers acolo să muncească – nu să se prostitueze – și să vină cu ceva bani îndărăt. Anii trec, ea se ofilește muncind ca sclav la niște familii, psihicul ei se duce de râpă iar banii refuză să se adune în poșeta-i mereu săracă. N-a furat niciodată și nu va fura. Nimeni nu vorbește despre ea, așa cum nimeni nu-l apără pe inginerul petrolist român care-și riscă viața într-o lume convulsivă din Golf, pentru patroni care-s peste Ocean și n-au dat niciodată pe acolo fiindcă le e frică. El, plecat cu promisiuni mari, e furat zilnic. Și lui îi e frică. A semnat pentru o leafă mare și primește un mizilic. Un american, cu aceeași calificare, lucrează în Texas pentru de zece ori pe atât și cu risc zero. Cineva, unul, mai mulți îl fură. De ce nu vorbiți despre românii noștri furați peste tot în lume și vorbiți, vorbim, acasă mai ales, aici mai ales, despre cât de hoți suntem noi și cum ne facem noi de rahat pe tot globul?

Da, fură unii. Români sau țigani, țigani sau români, care mai mult nu știu. Avem hoți calificați, plecați de pe meleagurile carpatine. Unii au rămas acasă și s-au făcut miniștri, politicieni, șefi de stat chiar. Sunt hoți la domiciliul patriei, la domiciliul național. Majoritatea domnilor, majoritatea cetățenilor români nu fură, ci e furată. Furată în străinătate unde cei mai mulți muncesc bătând recordurile la salariile de nimic, alții, la fel de mulți sau chiar mai mulți sunt furați acasă, de o clasă politică hapsână, care nu se mai satură. Suntem nu o țară de hoți, ci o țară în care cei mai mulți dintre noi suntem furați. Despre asta aș vrea să aud societăți civile, voci puternice, haiduci ai dreptății, martiri ai binelui public. Avem hoți. Nu știu dacă mai mulți decât alții. Cei mai mari sunt cei care fură cu iscălitura și discursul. Avem și hoți de buzunare. Despre unii nu mai ostenesc să scrie gazetele lumii. N-am citit încă – poate că e vina mea, neștiind unde să caut – despre mizeriile la care sunt supuși conaționalii mei desculți din plantațiile de bumbac și din orezăriile noului sclavagism mondial, unde o lume hoață i-a coborât și i-a detronat din umanitatea la care aveau dreptul.

Articol publicat pe ampress.ro.