Social-democratii continua atacurile la adresa familiei lui Iohannis, afirmand ca un candidat pentru functia de Presedinte al Romaniei trebuie sa aiba o familie si copii. Iar daca nu poate copii, sustine senatorul Gabriela Firea, „trebuie sa infieze”.

Europarlamentarul Daciana Sarbu a declarat că „își dorește mult” ca sotul sau, Victor Ponta, sa devina presedintele Romaniei, pentru ca este „un om care are copii gândește tot timpul în funcție de aceștia”.

„În spatele președintelui trebuie să stea familia. Noi nu am vorbit foarte mult despre relația noastră, despre familia noastră. Am ținut-o în spatele camerelor. Din bun simț. Noi suntem o familie unită și care ne iubim și poate că acum este momentul să arătăm lucrul acesta ca să ne cunoască oamenii. Președintele trebuie să fie un om care are copii și știe până la urmă ce e bine pentru copiii lui. Iar ca tată, cred că ia deciziile și în funcție de acest aspect, sau mai bine zis,  în primul rând în funcție de acest aspect”, a precizat Daciana Sârbu.

Sotia premierului nu este, insa, singura femeie din PSD care considera ca Iohannis nu ar trebui sa ajunga Presedinte pentru ca nu are copii. Senatorul Gabriela Vranceanu Firea, purtator de cuvant al campaniei prezidentiale a social-democratilor, a anuntat recent ca „in toate statele civilizate, candidatii pentru functia suprema in stat sunt oameni cu familii complete”. In plus, sustine Firea, daca Iohannis nu a putut face copii, ar fi trebuit „sa infieze”.

„Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poti să înfiezi un copil, daca vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Și mai ales, din pespectivă financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poata să îngrijească unul – doi copii”, a precizat senatorul PSD Gabriela Firea.

Citeste si:

loading...

3 COMENTARII

  1. AI DREPTATE DACIANA GINDESTE CA UN COPIL,IAR VOI DOUA VA CAM POTRIVITI,DAR TOTUSI NU I-TI ESTE RUSINE CA VREI SA FI PRIMA DOAMNA STIND CA AI DISTRUS FAMILIA CUIVA?
    DAR NESIMTIREA VOASTRA NU ARE LIMITE
    IOHANIS NU ARE COPII PENTRUCA NU A VRUT SA-SI INSELE NEVASTA CUM A FACUT PONTA!!!!!

  2. Au dreptate femeiuştele…ce cată neisprăvitul de Johannis la cârma țării din moment ce nu-i măcinat de dorința de-a suprapopula o planetă şi-aşa supraîncărcată, regăsindu-se astfel în consens cu preferinţele muiereşti autohtone?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.