„Bunicul meu matern, un om cu o educatie deosebita si un bun simt profund, mi-a lasat o amintire adanc inradacinata in inima mea. El si bunica mea m-au crescut si pot sa spun ca a fost un privilegiu pentru mine sa-i am ca bunici, pentru ca de la ei am invatat sa respect valorile, sa nu fac compromisuri, oricat de greu mi-ar fi, sa detest vulgaritatea si sa am coloana vertebrala, demnitate, sa fiu onesta si sa nu pot suferi ipocrizia.

Bunicul meu a avut doua surori: Pressura si Titta, ambele mult mai mari decat el (diferenta de 12-14 ani). Numele lor de familie era Patescu si din cate stiu aveau origini grecesti, undeva in ascendentii lor, dar ei erau toti nascuti in Romania. Tanti Pressura s-a casatorit cu baronul Radu Bellu, frate al lui George Bellu, care se pare ca ar avea o casa memoriala pe undeva pe langa Craiova. Se spunea ca el a fost ultimul baron Bellu, dar de fapt unchiul Radu a fost ultimul, pentru ca era mai mic decat George. Cred ca au avut si o sora, dar nu-mi amintesc numele ei.

Tanti Pressura si unchiul Radu locuiau foarte mult la Plavia (langa Ceptura), intr-un conac pe care-l puteti vedea in fotografiile de mai jos. De conac tineau si niste sere superbe. Acest conac a fost distrus de comunisti (incendiat), s-au pastrat numai serele. Tanti Titta s-a casatorit cu un mosier, unchiul Duna (nu-mi aduc aminte numele intreg) si a locuit la mosia lui din Tatarasti (Teleorman). Parintii lor au decedat destul de tineri, mama lor s-a stins ultima, cand bunicul meu avea doar 10 ani. Atunci tanti Pressura, care avea 24 de ani si era deja casatorita cu Radu Bellu, l-a luat pe bunicul la conacul lor la Plavia, ca sa-l creasca ei. A fost ca si copilul lor, iar educatia pe care a primit-o a fost deosebita, in raport cu ce s-a intamplat dupa venirea comunistilor.

Bunicul meu a crescut, si-a luat bacalaureatul – ceea ce in anii 1920 era ceva rar – si a devenit inspector la Banca Agricola, ocupandu-se mai ales de domeniul padurilor. Mergand in inspectie la Maneciu-Ungureni (langa Cheia), a cunoscut-o acolo pe bunica mea, fiica de comercianti, de care s-a indragostit si s-au casatorit oarecum impotriva familiei lui, care ar fi dorit o partida mai interesanta. Dar bunicul a iubit-o toata viata pe bunica si imi aduc aminte ca si atunci cand erau batrani ii canta „La casuta alba/Sunt atatea flori la feresti,/Dar cea mai frumoasa floare ce-mi apare tu esti”, si nu stia cum sa o mai menajeze, desi el era mai bolnav ca ea.

Atat unchiul Radu Bellu, cat si unchiul Duna erau simpatizanti ai partidelor istorice, PNL si PNT. Aveau o stare materiala buna si, in ciuda propagandei comuniste mincinoase, erau foarte iubiti de locuitorii zonelor in care traiau si aveau conace sau mosii. Mi-aduc aminte ca am fost cu parintii mei, dupa revolutie, la Plavia si taranii de acolo, cand au auzit ca eram nepotii lui Radu Bellu au venit la noi sa ne pupe mainile, imi dau si lacrimile acum cand ma gandesc, si sa ne spuna cat bine le-a facut unchiul Radu, cum le improprietarea fetele cand se maritau, ca nu aveau zestre, si cat de bun era cu oamenii care lucrau pentru el.

Cand bunicul Misu Patescu s-a casatorit cu bunica, Radu Bellu le-a oferit o casa in care sa locuiasca si mai multe terenuri in Bucuresti si Plavia. Au avut doua fete: mama mea (decedata din pacate) si sora ei mai mare care traiesti si ea in Franta, ca si mine, fiind casatorita cu un evreu roman. Ei au plecat din tara in 1963, cand eu abia ma nascusem, fiind cumparati cu 10.000 de dolari de caciula, de catre un unchi al sotului ei, David Solot, nascut tot in Romania, dar care traia in Franta din anul 1929, unde ramasese dupa ce facuse studii de stomatologie si Belle arte.

Revenind la la familia Bellu, odata cu venirea comunistilor, bineinteles ca viata lor, dar si a bunicilor mei, a luat o turnura dramatica. Li s-a confiscat toata averea, conacul de la Plavia a fost incendiat, Casa din Bucuresti din Strada Sperantei a fost nationalizata. Bunicul meu a ramas fara serviciu, pentru ca toate bancile private au fost falimentate, actiunile nu au mai avut nicio valoare (aveau actiuni la rafinarii de petrol de la Ploiesti si la Banca Agricola), li s-a luat casa, masina si au ajuns sa traiasca intr-o singura camera, cu chirie, in Bucurestii Noi. Bunicul a fost obligat sa mearga sa lucreze la construirea cailor ferate, impreuna cu oameni care nu erau nici alfabetizati si in niciun caz nu aveau educatia sa. A tacut, a rabdat, a muncit ca un salahor si a strans din dinti, pentru ca fetele lui sa nu sufere repercusiuni prea mari. Ele nu au avut insa dreptul sa faca studii universitare, pentru ca nu aveau „origine sanatoasa”.

Unchiul Radu si unchiul Duna au fost inchisi amandoi, pentru ca fusesera membri in partidele istorice, au fost chinuiti si schingiuiti in inchisoare, umiliti si demolati psihic, astfel incat unchiul Duna a murit in inchisoare, iar unchiul Radu a murit la cateva luni dupa ce a iesit din inchisoare, la inceputul anilor ’60, epuizat fizic si psihic de torturile suferite.

Tanti Presura a trait pana in anul 1968, intr-un mic apartament, dintr-o cladire care apartinuse familiei Bellu, fiind chiriasa in propria casa, pe Strada Sperantei, in Bucuresti. Ironia sortii a facut ca a fost vecina cu Ana Pauker. Era foarte fragilizata si ea psihic si moral. Atat tanti Presura cat si unchiul Radu sunt inmormantati in cimitirul Bellu, din Bucuresti, creat de altfel pe terenuri donate de familia Bellu.

Eu eram foarte mica, aveam 5 ani, cand tanti Presura a murit, nu-mi aduc aminte de ea, o stiu doar din fotografii, tot ce-mi aduc aminte, de cand mergeam s-o vizitez impreuna cu bunicii in strada Sperantei, este o bomboniera de cristal plina intotdeauna cu bomboane colorate, cu arome de fructe, probabil ca asta era centrul meu de interes la varsta de 5 ani, din tot ce exista in micul apartament, in care a fost obligata sa locuiasca de comunisti.

Aveti alaturate cateva fotografii, foarte vechi, pe care le-am mai recuperat. In afara de cea cu conacul, aveti cateva cu tanti Presura si unchiul Radu la diferite varste si in diferite ipostaze, ca si doua fotografii cu tanti Presura si caii ei, Don, cel sur, fiind un armasar arab, primit de familia Bellu din partea Imparatului Franz Iosif al Austriei. De asemenea, sunt cateva poze, carti postale mai bine zis, din colectia de carti postale Bellu unde apar tanti Presura singura si intr-una alaturi de bunicul meu, in costumul national romanesc. Era pe atunci o moda si la Casa Regala si la familiile aristocratice sa faca astfel de carti postale care ilustrau traditiile romanesti.

Cam asta ar fi in mare povestea… Aceste familii, distruse de comunisti, au iubit Romania, au construit ceva in viata lor, nu au batjocorit oamenii, cum minteau comunistii si au fost respectate de toti cei care i-au cunoscut.”

Luana Rigot
februarie 2014, Paris

loading...

7 COMENTARII

  1. Un singur adevar exista:in Regatul Romania a existat iubire adevarata si respect desavarsit intre romani.Exista ordine desavarsita si oameni de maxima valoare!Frumusetea sufletelor de romani se citea pe fetele pline de farmec autentic.Din amintirile de copil care mi-au ramas vii rezulta ,intreaga maretie a taranului roman cu arta lui populara dar si grandoarea intelectualului roman.Peste toate se inalta iubirea nestearsa de nimeni si nimic pentru Regele Mihai si Regina Elena Mama.
    La Comanesti Bacau am trait in apropierea Palatului Printesei Ghica Comanesti,o persoana culta si plina de rafinament.Tatal meu Theodor Stoica invatator pe atunci, a fost omul de casa a Printesei Ghica si singurul din Comanesti.Administratorul mosiei,Vasile Poltzer ,a fost cel mai bun prieten din viata ,al tatalui meu.A avut un caracter impecabilAdesea,seara taicutu era invitat la Palat la”supa”,(asa imi amintesc).Minunata fiinta a fost printesa.Muntele Goanta din localitate ii apartinea.Nici vorba de ura sau dispret intre „boerul satului si sateni!
    Iubire da,dar ura nu!
    Lungi perioade de timp ,printesa pleca in Elvetia.Se arata rar la vedere!De exemplu eu, nu am vazut-o niciodata.Tatalui meu i-a daruit doua vaci de rasa cu lapte ,cu tot cu vitei,dar tatal meu le-a dat vadanelor de razboi cu multi copii.Asa a fost el!I se rupea inima de necajiti!
    Mare este puterea Ta Doamne!Ai grija rogu-Te de sufletul lui si a celor adormiti!
    In blocul meu din Constanta a locuit o familie Bellu.O familie foarte fina,care aveau o fetita Lori.Acestia mi-au spus ca nu erau rude cu Boerul Bellu.Poate le-a fost frica sa recunoasca.Repercursiunile puteau fi chiar fatale.
    Onoare familiei Bellu si recunostinta pentru adapostirea in Cimitirul Bellu al celebritatilor Bucurestiului strabun!
    Frumoasa scrisoare ne-ati scris!
    Multumesc.
    Dr. Rodica Stoica.
    08 02 2014.
    Constanta.

  2. O poveste impresionantă care merită completată şi continuată. Sînt din Măneciu, judeţul Prahova şi lucrez la o monografie a comunei. N-am ştiut de povestea de dragoste a unui Bellu cu o mîneceancă. Dacă mi-aţi putea relata mai multe informaţii v-aş fi recunoscător!
    Vă mulţumesc!

  3. Poveste frumoasa ,eu ce cunosc de familia Bellu: stiu ca au avut un conac la Barcanesti Langa Ploiesti ,si ca serele de la Plavia ,nu au reusit sa-le revedice. Propietar al conaculuu de la Barcanesti ar fii un anume domn Radu Bellio??

  4. Nu mai imprastiati minciuni mizerabile; comunistii au construit tara, nu au distrus-o, iar conacul de la Plavia a cazut la cutremurul din 1940 – cutremur natural, nu cauzat de comunisti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.