Si nu este deloc un razboi atipic. Este purtat dupa toate rigorile. Si incepe cu inceputul oricarei conflagratii. Cu razboiul de propaganda. Iar razboiul, in plan propagandistic, a fost oficializat chiar acum. Cand s-a decis crearea unei unitati de lupta informationala, cu sediul la Bruxelles. Ce inseamna asta?

Timp de zece ani, Uniunea Europeana, Statele Unite, populatiile aflate sub scutul NATO, in general, au fost supuse unei ofensive, in plan informational, fara precedent de la incheierea Razboiului Rece. Varful de lance l-a constituit faimoasa retea de televiziune, dar si de site-uri, cunoscuta sub numele de Rusia Today. Evident, ofensiva s-a desfasurat pe multiple planuri. Sume fabuloase au fost cheltuite de Moscova pentru ca, sub paravanul unor societati comerciale, cu sedii in afara teritoriului Rusiei, sa fie achizitionate ziare, site-uri, posturi de radio si de televiziune sau chiar sa fie cumparati jurnalisti, cu unicul scop ca acestia sa faca parte din propaganda organizata de Kremlin impotriva statelor NATO.

Cine a urmarit cu atentie propaganda dezlantuita de Moscova, in jurul evenimentului politico-militar creat tot de ea, prin anexarea, brutal, a peninsulei Crimeea, nu poate sa nu observe cum, utilizand acest instrument, Rusia a incercat sa intoarca evenimentele in favoarea ei. Nu a fost, deci, o agresiune. Nu a fost, deci, o anexare. Nu a fost, deci, o ciopartire a unui stat vecin. Nu a fost, deci, o incalcare brutala a tratatelor internationale. Si atunci ce a fost? Ne-a raspuns si ne raspunde, in continuare, masinaria de propaganda asamblata de Putin. A fost, pur si simplu, o reparatie istorica. A fost o incercare reusita a Moscovei de a proteja interesele unei comunitati, cu o minoritate rusa, victima a agresiunii unei majoritati. Majoritatea ucraineana. Si, in general, ne spune aceasta propaganda, ca Rusia este incercuita, supusa unei agresiuni tacute a lumii occidentale, care incearca sa o nimiceasca pentru ca, apoi, sa faca ce vrea in restul lumii, sacrificand interesele popoarelor si punand mana pe bogatiile acestora, in special, pe cele ale Rusiei. Or, Maica Rusia nu poate tolera asa ceva.

Se cuvine sa constatam, oricat de amara este aceasta realitate, ca propaganda Moscovei si-a atins, in linii mari, obiectivele. Din nefericire, asta s-a intamplat si se intampla inclusiv in Romania. Este suficient, pentru confirmarea frazei de mai sus, sa scanam media de la Bucuresti. Sau chiar spectrul politic. Vom identifica destule luari de pozitie, favorabile Moscovei, sub pretextul cenzurarii unor derapaje – si ele cat se poate de reale – ale unor state occidentale sau chiar a marelui nostru aliat, Statele Unite ale Americii.

Ei bine, dupa anexarea Crimeei, s-a petrecut un eveniment de o importanţa cardinala si care a trecut aproape neobservat masei critice a analistilor politici. Un grup de lucru, adeseori intitulat „Al ultimei şanse” a functionat, cu succes, in ultimii ani ai Razboiului Rece si, ulterior, pana la anexarea peninsulei Crimeea. El era format din negociatori ai ambelor parti, Rusia – NATO, imputerniciţi sa discute deschis cele mai litigioase teme si sa caute solutii, inainte de a fi utilizate mijloace extreme. Acest grup nu s-a mai intrunit niciodata de atunci. In schimb, propaganda masinariei de razboi a Federatiei Ruse si-a intetit canonada, s-a organizat mai bine, a fost mai finantata decat oricand si si-a atins obiectivele.

Formatiunea de interventie creata, acum, la Bruxelles va incerca sa contracareze toata aceasta construcţie montata de statul rus, pe parcursul ultimilor ani, si care nu reprezinta altceva decat o incununare si o actualizare a celei mai formidabile masini de propaganda de care a dispus vreodata un stat, si ma refer, pentru a nu lasa loc niciunui dubiu, la statul sovietic.

Sunt tare curios ce va face Romania in acest nou context. De ce? Pentru ca: 1. Romania se afla chiar pe linia de front si este una dintre primele tinte supuse, de mai multa vreme, tirului masinariei de propaganda a Moscovei. 2. Pentru ca, in Romania functioneaza, si nu are niciun rost sa ne ascundem dupa degete, o Coloana a cincea a masinii de propaganda rusesti.

Nu avem dreptul sa uitam nicio secunda ca una dintre legile razboiului, din Antichitate si pana azi, este ca orice conflagratie, orice invazie, orice atac major este precedat de o batalie executata in plan informational. Iar una dintre componente, poate cea mai importanta, este propaganda. Pentru ca ea zdruncina constiintele si slabeste potentialul de rezistenta si de lupta al adversarului.

Articol publicat pe corectnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.