Home Religie Doi sfinţi cu numele Dimitrie

Doi sfinţi cu numele Dimitrie

by Ioana Popescu

Se întâmplă adesea, ca cei doi sfinţi cu numele Dimitrie sa fie confundaţi. Sunt persoane care ştiu că la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, sunt prezente moaştele Sfântului Dimitrie, scrie crestinortodox.ro.

Dacă întrebi ale cărui Dimitrie, nu puţine sunt cazurile când se răspunde greşit. Acest lucru vine pe de o parte din coincidenţa de nume, dar şi din faptul că unul este sărbătorit pe data de 26 octombrie, iar celălalt pe data de 27 octombrie. Pentru a nu-i mai confunda, precizăm că în aceste zile sunt sărbătoriţi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Cuviosul Dimitrie Basarabov.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – este cinstit pe data de 26 octombrie. A trăit în timpul domniei împăraţilor Maximian şi Diocletian. Datorită calităţilor sale, este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului.

Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat şi mai apoi străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov – este sărbătorit pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunare (în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea. Iubind viaţa ascetica, se va retrage într-o peşteră. Nu ştim cât timp s-a nevoit în această peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice.

Moaştele sunt aşezate cu cinste, din iunie 1774, în actuala catedrala patriarhală din Bucureşti.

Menţionăm că racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holera şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.

PS Varianta integrală a acestui articol o găsiţi phttps://www.crestinortodox.ro/diverse/doi-sfinti-numele-dimitrie-97158.htmle

Foto- oradereligie.megablog.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.