Home Actualitate Dinu C. Giurescu: Pe cine supără Istoria românilor!?! Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor?

Dinu C. Giurescu: Pe cine supără Istoria românilor!?! Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor?

by Redactia

Elevii sunt invitaţi să-şi anunţe părinţii că, printr-o hotărâre plină de „patriotism“ şi curaj, disciplina Istorie s-ar putea ca pe viitor să se numească Educaţie cetăţenească.

Şi, uite aşa, ne-am întors victorioşi la epoca fericită când Roller coordona manualul „Istoria R.P.R.“ – manual pentru învăţământul mediu. „Fericita“ epocă în care tinerii erau îndreptaţi şi îndrumaţi printr-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă.
Mai este vreo diferenţă între atunci şi acum? Da, este, atunci era Istoria Republicii Populare Române, astăzi se numeşte Istorie – clasa a XII-a.
Cu îndreptăţire ne întrebăm a cui istorie?
În fapt, Istoria românilor a dispărut ca disciplină formativ în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Şi este aşa deoarece curricula este una singură pentru toate categoriile de şcoli.
Regresul este şi mai mare pentru că se renunţă definitiv la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, pe cale de consecinţă şi la români şi a lor istorie ca materie de studiu. Este o hotărâre fenomenală acum când ne apropiem de centenarul Marii Uniri!!!
Dacă la revoluţie Istoria avea 3 ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat.
Veniţi elevi de azi, de mâine şi dintotdeauna, veniţi părinţi, veniţi profesori, veniţi toţi cei pentru care înseamnă ceva Istoria poporului nostru şi minunaţi-vă de insulta adusă Istoriei naţionale şi eroilor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru ca românii să trăiască, să răzbească indiferent de vitregiile trecute sau prezente.
În zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea.
Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam.
Asta vrem?

 

sursa- cotidianul.ro

 

You may also like

3 comments

Mircea Bulgar 7 martie 2016 - 12:03

Nu. Noi cei nascuti mai de demult nu vrem asta. Iar tinerii nu mai sunt educati de familie ci de TV, FB, Capatos, Dragusanu, Cruduta, IPod, etc. Practic parintii (care ar vrea s-o faca, pentru ca sunt si parinti deja „deformati”) nu au timp sa transmita CONVINGATOR copiilor lor ceva frumos despre traditie, istorie, strabuni… In momentul cand a iesit pe usa sau s-a dus in camera lui intra intr-o TOTAL alta lume, fara nici-o legatura cu cea de care parintii lor le vorbesc. Cine are interes in acest proces? Cei din cauza carora v-ati dat demisia din senat, Maestre!!!

Reply
stoicarodica2010 23 aprilie 2016 - 16:21

Cine nu are dreptul la trecut nu are dreptul la viitor!

Reply
Stefan Caliga 27 ianuarie 2017 - 15:11

Numarul de ore in scoala alocat disciplinei „Istorie” a tot fost modificat in ultimii 30 de ani. Aceasta politica a influentat negativ procesul de predare – invatare la disciplina de care facem vorbire. Pe piata de manuale scolare exista mai multe manuale scolare bine concepute insa parcurgerea lor in conditii bune este dificila din cauza numarului din ce in ce mai mic de ore alocate predarii si verificarii. Practic tematica manualelor nu ajunge sa fie predata din cauza lipsei de timp fizic.
Singura solutie viabila este cea a cresterii numarului de ore alocat disciplinei. In caz contrar elevii vor achizitiona doar manuale bune pe care nu le vor parcurge insa niciodata integral. Vina nu apartine nici elevilor si nici profesorilor ci a fauritorilor de programe scolare inadecvate.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.