După cum se ştie, creştin-ortodoxia nu recunoaşte căsătoriile dintre creştini şi musulmani. Islamul validează doar căsătoria dintre un bărbat musulman şi o femeie creştină, nu şi între o femeie musulmană şi un barbat creştin.

Recunoaşterea şi, respectiv, lipsa de recunoaştere provin din modul în care este concepută căsătoria.

În islam, căsătoria este un contract cu valoare spirituală încheiat între două părţi, bărbatul şi femeia, în scopul prezervării speciei şi a siguranţei spirituale şi materiale a celor doi. În creştin-ortodoxie, căsătoria este o uniune într-un singur trup, pe vecie, a bărbatului şi a femeii, în scopul unirii celor doi cu Dumnezeu, pentru a fi parte din fiinţa dumnezeirii. În termeni teologici, căsătoria în ortodoxie este o Sfântă Taină, alături de alte şase taine ale Bisericii Creştin-Ortodoxe. Prima taină, care deschide accesul şi la celelalte, este Taina Botezului. Fără botez, căsătoria nu este Sfântă Taină şi nu este valabilă în faţa lui Dumnezeu.

Ce este o sfântă taină? Este un act determinat de unire a omului cu Dumnezeu. Preotul este cel care înfăptuieşte Sfânta Taină, fiind doar partea văzută a actului, pe care îl săvârşeşte însuşi Hristos. Poartă denumirea de taină, pentru că această unire ale loc în mod nevăzuit, tainic, de neînţeles complet pentru mintea umană. Şi se numeşte sfântă, pentru că este un act prin care omul se sfinţeşte. În mod practic, prin Sfânta Taină se primeşte în suflet şi trup harul lui Dumnezeu. Ce este harul? Este energia lui Dumnezeu, parte din El, o energie necreată, izvorâtă din dumnezeire. Prin această energie numită har, Dumnezeu se uneşte cu propria sa creaţia. Această unire fiind posibilă numai după răstignirea şi învirea lui Iisus Hristos.

Deci, în creştin-ortodoxie, căsătoria sau taina iubirii înseamnă unirea a două suflete pentru vecie şi, în acelaşi timp, unirea cu Dumnezeu. Cei doi, prin Sfânta Taină a căsătoriei, se unesc, devenind unul, şi se apropie de statutul de fii ai lui Dumnezeu. Iar harul primit la căsătorie, dacă este lucrat, îi ajută să păstreze iubirea toată viaţa. În creştinism, monogmia este obligatorie. Nu poţi fi un singur trup simultan cu mai multe persoane. Spus într-un mod mai familiar modernităţii, nu poţi avea simultan mai multe suflete pereche. Scopul căsătoriei este mântuirea celor doi, prin iubire. În urma căsătoriei, soţia aparţine soţului şi soţul aparţine soţiei. Ei nu-şi mai aparţin lor înşişi. În creştinism, căsătoria nu poate fi desfăcută, pe orice motiv, oricând se doreşte, pentru că este o legătură veşnică, doar în situaţii bine motivate, ca desfâul sau violenţa.

Căsătoria în islam este un contract spiritual între două părţi, bărbatul şi femeia, încheiat prin liberul lor consimţământ. Un contract în primul rând cu valoare pământească şi apoi spirituală. Valoarea spirituală a căsătoriei în islam vine din datoria religioasă de a te căsători. În Islam nu poţi rămâne celibatar şi nu te poţi călugări. Căsătoria e obligatorie pentru un musulman, din punct de vedere religios. Scopul căsătoriei este de a asigura prezervarea speciei umane, deci pentru naştere de copii. Duce la unirea celor doi, dar nu în mod practic ca în creştinism. Este vorba de o uniune formală, metaforică, care se poate rupe oricând, la dorinţa amândurora sau doar a unuia. Divorţul în islam poate avea loc foarte simplu, doar dacă barbatul spune de trei ori soţiei: „Divorţez de tine.”. Pentru bărbat, uniunea în islam poate fi cu mai multe femei. Poligamia este permisă. În islam poţi avea până la patru soţii, dacă le oferi aceeaşi atenţie şi bunăstare materială. Ca şi căsătoria creştină, căsătoria în islam trebuie să se bazeze pe dragoste. Cu diferenţa faţă de cea creştină că, în islam, se zice de cele mai multe ori că dragostea vine după căsătorie. De asemenea, unul dintre scopurile căsătoriei este pentru satisfacerea nevoilor umane securitate, materiale şi sexuale. Un aspect mai puţin cunoscut al căsătoriei în islam este faptul că poate fi temporară. Există controverse doctrinare asupra acestui tip de căsătorie, deşi este specificată în Coran. Cu acordul amândurora, casătoria în islam poate avea loc pentru o perioadă foarte scurtă de timp, chiar şi numai pentru câteva zile. Acest tip de căsătorie se încheie din diferite motive: pentru satisfacearea nevoilor afective şi sexuale temporare (locuirea temporară într-o altă ţară) chiar şi ale unui bărbat deja căsătorit sau bunăoară atunci când doi tineri locuiesc împreună şi nu se pot căsători, dar el o poate vedea fără eşarfă sau înaintea unei căsătorii permanente (un fel de concubinaj modern, strict cu acte).

Aşadar, căsătoriile în islam şi creştinism au statuturi fundamental diferite, ireconciliabile. Astfel, în momentul în care o creştină şi un musulman se căsătoresc, doar femeia creştină renunţă de facto la religia sa, bărbatul musulman, în schimb, nu. El are dreptul să se căsătorească cu o creştină, nefiind necesară convertirea. Însă convertirea soţiei creştine este de dorit, din perspectiva islamului, atât pentru viitorul familiei, cât şi pentru beneficiile pe care soţul musulman le primeşte din partea lui Dumnezeu, adică iertarea păcatelor. Căsătoria cu un musulman, într-o moschee, oficiată de un imam nu reprezintă căsătoria religioasă pentru o creştin-ortodoxă, deci convieţuirea cu un musulman are loc de fapt în afara nunţii religioase.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.