Dacă cea mai mare înşelătorie a Diavolului a fost să convingă lumea că nu există, cum ştim de la Baudelaire, a doua e, cu siguranţă, transferul de competenţă în politică. Acea senzaţie inexplicabilă că un om desăvârşit în peticul său de competenţă trebuie promovat în politică. Acea furnicătură stupidă care ne-mpinge să ne-nchinăm politic în faţa oricărui maestru, indiferent de arta în care a performat. Transferul de competenţă… Ideea păguboasă că, după un campionat câştigat, căpitanul echipei – oricare ar fi el, oricare ar fi ea – ar trebui pus în fruntea armatei spre redobândirea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa. Ba chiar a Cadrilaterului, că ne-a calificat şi la europene.

De la căderea comunismului – a ceauşescului, mai bine zis – ne dă târcoale constant demonul perfid al transferului de competenţă. Ne-a plăcut un atlet talentat, devotat şi profesionist? Demonul ne-a susurat în ureche: Dac-aşa a driblat apărarea macaronarilor, n-are cine să-l mai încurce la Cotroceni. Cum l-a pus la podea pe campionul greilor, aşa va face K.O. şi corupţia. A muncit ani întregi, n-a avut copilărie, doar ca să fie cea mai bună la bârnă, dă-ţi seama cum va şlefui fiecare lege în Parlament. Un om cu vocea asta de aur poate face minuni pentru imaginea României. Pune-l, frate, pe Marcel Iureş ambasador la americani, c-a jucat la Hollywood, se ştie cu Tom Cruise, altfel vorbeşte cu oamenii acolo!

Vă suna cunoscut? Probabil că da. Partidelor le sună cu siguranţă. Acesta-i şi motivul pentru care, din 2008, de la momentul candidaturilor uninominale, de când am început să votăm „oameni, nu liste”, au încercat trucul murdar al transferului de competenţă, împotriva electoratului.

Nu neg că acesti oameni minunaţi – printre care, fie şi în baza omonimiei, se numără şi Adrian Minune de la PSD Ştefăneşti – ar avea dreptul, poate chiar obligaţia, să se implice în treburile comunităţii. De fapt, exceptându-i pe cei restrictionaţi penal, toti cetatenii au un cuvant de spus asupra modului in care viata lor socială ar trebui să decurgă. Însă transferul de competenţă merge mai departe. El justifică, hoţeşte, printr-o escrocherie logică, cum excelenţa dintr-un domeniu garantează competenţa în cariera politică. Cu două discuri de aur şi Sala Polivalentă cu casa închisă, e greu să fii bălăcărit pe stradă ca un politician de rând. Nu-i spui maestrului Damian Drăghici că după 2 ani de Senat petrecuţi în invizibilitate, n-are ce căuta la Bruxelles pe mii de euro lunar. Cum nu i-ai spus nici titanului Victor Socaciu că n-a trecut prin colegiul din Mureş decât in turneele de folk sau, mă rog, că singurul proiect de lege de care şi-a legat numele viza difuzarea obligatorie de muzică românească la radio. Şi, cu siguranţă, nu îndrăzneai să-i explici generalului Puiu Iordănescu – eroul legendar al Stelei – că ce-a făcut alături de UNPR e mai rău decât un transfer la Dinamo.

Şi lista merge mai departe, mai adânc. În 2013 am urmărit prima dezbatere politică dintr-o emisiune de divertisment. Deputatul Miţă de la Hi-Q îi reproşa senatorului Cici de la Sistem greaua moştenire lăsată de PDL. Senatorul Cici nu credea. El ştia altfel povestea, cu trecutul cu bine prin criză, indiferent de costurile de moment. Miţă era dezamăgit, Cici se dovedea a fi un băsist convins.  Nu vă întristaţi, s-au împăcat „la comisie”.

Vedeţi, discuţia capătă valenţe comice când inocentul venit de bună credinţă în politică nu-i vreun monstru sacru al artei sale. Cand „artistul” nu-i medaliat cu aur la mondiale şi nici n-a pus numele României pe nu-ştiu-ce hartă sportivă/artistică, dându-ne, în sfârşit, un motiv să trăim. Dar când rostim – nu acum, bineînţeles! – numele sfintei treimi sportive -, alegerile ar trebui suspendate: se impune proclamarea în funcţie, nu votul! V-amintiţi Mondialul din ’94? Ei bine, noroc că Hagi era republican.

Am ascultat deunăzi un mare atlet convertit la politică vorbind despre competiţie. Competiţia sportivă, competiţia politică. Despre cum politica ar trebui să fie o prelungire a sportului, în costum. Şi cum fair-play-ul sportiv ar trebui să reglementeze disputele politice. „Coubertin şi dreptul meu” părea noua deviză a statului.

Suna frumos, într-o manieră naivă, aşa cum şi picturile naive au un parfum pitoresc aparte. Sunt plăcute ochiului, mai ales vara, sub un cer senin, la Muzeul satului. Dar nu inaugurezi o expoziţie cu aşa ceva, lăsând impresioniştii să aştepte, să se prăfuiască în beci. Cum nu aştepţi nici ca un mare om, cum rar se naşte în România, nimic mai adevărat, să descopere că politica n-are nimic de-a face cu sportul, cu muzica sau cu dansul. (Poate, un pic, ar avea ceva tangenţe cu actoria, dar n-am văzut prea mulţi actori de succes în politică. Se supraestimează, tind să joace roluri duble şi, de multe ori, sunt depăşiţi de scenariu.)

Un stat serios, cu tradiţie democratică şi lideri autentici, nu din plastilină, se cultivă, se creşte, se aşteaptă. Se aşteaptă, da. Nu se inventează. Nu se descoperă şi nu se încropeşte cu oameni minunaţi care au facut istorie luxându-şi glezna sau pierzându-şi vocea spre mândria noastră eternă. E nevoie de generaţii întregi de politicieni, rafinaţi prin învechire. E nevoie de hoţi pe care să-i detestăm, de demagogi de care să ne plictisim, de extremişti care să ne îngrijoreze, de tehnocraţi pe care să-i responsabilizăm şi, într-un final, de oameni de stat pe care să-i apreciem post mortem. Nu de eroi veniţi de pe teren sau scenă, care să-şi traiască deziluziile simultan cu dezamăgirea noastră. N-avem timp să-i aşteptam să descopere empiric ceea ce ştim deja de la Locke, Hobbes, Rousseau sau Machiavelli de secole întregi.

Politica-i, totuşi, o carieră. Nu o pensie.

loading...

3 COMENTARII

  1. „Politica-i, totuşi, o carieră. Nu o pensie.” pentru Stanoevici este un fel de repetiţie generală cu public pentru pensie. Ce caută omul ăsta acolo, ce caută Zaharescu (alt actor, pentru cine nu ştie, ca şi Stanoevici, tot pentru cine nu ştie) ambasador? Numai Ponta ştie!

  2. Felicitari , d-le Zamfir ,pentru opinia din articol!Mama mea,care a fost educatoare ,mi-a zis sa nu m-apuc de mai multe lucruri ,ca n-am sa duc la bun sfarsit nici unul.Sa fac ceea ce-mi place mai mult ,fiindca numai asa voi avea satisfactii si eu , si cei de langa mine ,deoarece azi nu-i ca ieri ,si aici ..cine stie cand se va mai naste un Eminescu ,un Rebreanu ,un Balcescu ,ori un Iorga s-atatea alte nestemate pe care Dumnezeu le-a aruncat in drumul nostru ..nimic nu-i intamplator si toti venim pe lume cu un motiv si un talent ,pe care daca nu le exploram benefic ,nu ne aduc satisfactii nici noua ,nici celor de langa noi si-n concluzie ,devenim ”plante carnivore” ,..

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.