Home Politica De ce Emil Boc şi Traian Băsescu se contrazic la televizor?

De ce Emil Boc şi Traian Băsescu se contrazic la televizor?

by Ioana Popescu

Măsura de creştere a TVA va avea efect devastator pe termen lung pentru PDL; care se poziţionează ca partid de dreapta, oamenii de afaceri fiind primii afectaţi de această măsură. Aceasta este una dintre explicaţiile declaraţiilor critice făcute de Traian Băsescu privind majorarea TVA.

De dragul procentelor în sondaje, care scad pe zi ce trece, Traian Băsescu şi-a dat seama că trebuie să o întoarcă pe la Ploieşti. Pentru partid este mai bine să se pună impozit pe pensii decât să şi-i pună în cap pe oamenii de afaceri. Surse guvernamentale susţin că de aici vin aceste critici publice din partea preşedintelui Băsescu, cu atât mai mult cu cât decizia de a-l sacrifica pe Emil Boc este deja luată.

De altfel, după cum au decurs lucrurile în ultimele luni, nu avem niciun motiv să credem că preşedintele Traian Băsescu nu ştie ce face premierul Emil Boc sau că acesta din urmă ar lua decizii importante pentru viitorul României fără acordul şefului statului.

Ba mai mult, potrivit unor surse din cadrul guvernului, Traian Băsescu este cel care ia deciziile, iar Emil Boc este cel care le pune în practică, preşedintele chemându-i la Cotroceni şi vorbind telefonic în fiecare zi cu anumiţi miniştri ai cabinetului Boc. Potrivit surselor citate, discuţiile dintre Traian Băsescu şi guvernatorul Mugur Isărescu au aceaşi frecvenţă ca şi cele dintre şeful statului şi ministrul de Finanţe.

În aceste condiţii, putem să interpretăm ca fiind o punere în scenă această discrepanţă, anunţată la televizor de cei doi protagonişti, între ce decizii ia guvernul şi ce doreşte preşedintele.

Iată că astăzi a avut loc un nou act al piesei, premierul, aflat la Tulcea, transmiţându-i preşedintelui, prin intermediul ziariştilor, că nu este în totalitate de acord cu propunerea acestuia, deoarece impozitarea tuturor pensiilor nu este suficientă pentru a acoperi o eventuală scădere a TVA. Ar fi nevoie şi de alte măsuri, pentru a reduce deficitul de la buget. Preşedintele declarase sâmbătă că „TVA trebuie dat înapoi jos, dar impozitate toate pensiile „, iar săptămâna trecută afirmase că ridicarea TVA este „o greşeală”.

Premierul a precizat că există o dublă condiţie ca Taxa pe Valoarea Adăugată să revină la un nivel mai scăzut: „impozitarea pensiilor u acoperă în totalitate creşterea TVA. Trebuie văzute şi alte măsuri, care să fie acceptate de Parlament.”

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.