Daniela Zaharia despre întâlnirea de la Minsk: O noapte ca acum 77 de ani

Au trecut aproape 15 ore de la începtul întâlnirii de la Minsk și finalul încă nu se profilează. Știm că cei patru vor întrerupe, însă, în curând convorbirile, deoarece mai târziu în această zi unii dintre ei trebuie să se afle la Bruxelles. Poroshenko însuși va fi în capitala care găzduiește instituțiile europene, unde i-a solicitat o întâlnire președintelul Iohannis. Ce poate să însemne prelungirea discuțiilor? Poate fi bine, pentru că nu ar rămâne în conferință un timp îndelungat dacă nu ar exista suficiente elemente care pot fi luate în considerare. Prin urmare, există între ofertele puse pe masă propuneri care sunt interesante pentru toți participanții. Poate fi rău, pentru că lucrul acesta înseamnă și că există puncte dincolo de care nu se poate trece și în privința cărora una sau alta dintre părți nu face concesii, probleme în jurul cărora nu se poate ajunge la compromis. Acestea sunt, de obicei, chestiunile importante, cele de care depinde, de fapt, soarta unei înțelegeri.

Din câte am aflat, punctele asupra cărora s-a ajuns la un acord sunt legate de încetarea focului, de stabilirea unei zone-tampon, adică idei care deja nu au fost puse în aplicare după acordul din septembrie 2014, deci de unele singure nu vor avea urmare nici acum. Există, însă, și alte solicitări ale separatiștilor și ale Rusiei, pe care Poroshenko le consideră inacceptabile. Probabil că acestea din urmă țin de statutul internațional viitor al Ucrainei, de dorința lui Putin de a exclude orice apropiere a acestei țări de NATO, așadar de stabilirea unui parcurs la căpătul căruia Ucraina să să redevină vasala Rusiei. Chiar și Putin și-a piedut celebra sa impasibilitate și a fost văzut făcând gesturi nervoase. Tactica sa este să-i folosească în continuare pe separatiști, împiedicându-i să semneze acordul, ceea ce anulează orice posibilitate de încheiere a unei înțelegeri. Tactica occidentală este aceea de a trece în revistă seria de sancțiuni la care se poate recurge împotriva Rusiei, înainte de a se ajunge la acțiuni militare. Cea mai dură dintre acestea ar fi blocarea accesului băncilor ruse la resurse financiare externe, nu doar occidentale, ci mondiale. Într-adevăr, aceasta ar fi o măsură devastatoare pentru Rusia, dar nu este sigur că aliații euro-atlantici ar reuși să o aplice. Pe de altă parte, așa cum îl vedem pe Vladimir Putin, este posibil ca nici în fața unei astfel de măsuri să nu se oprească. Încă ar putea declanșa un atac generalizat în estul Europei, inclusiv unul cu arme nucleare tactice, care ar lăsa această regiune a continentului inertă și otrăvită pentru un timp mai îndelungat decât putem anticipa.

Odată ce vor ajunge la Bruxelles, pentru întâlnirea șefilor de stat și de guven din Uniunea Europeană, este de așteptat ca mai multe informații despre cursul discuțiilor să ajungă și la presă, așadar la public. Pe de altă parte, o paralelă istorică se conturează amenințător, odată în plus. Cu 77 de ani în urmă, la München, s-a întâmplat ceva asemănător: reprezentanții Franței, Marii Britanii, Italiei și Germaniei au stat în conferință, cu ușile închise, o noapte întreagă, urmăriți su sufletul la gură de ziariști. Când au terminat discuțiile, Cehoslovacia pierduse regiunea sudetă, care era anexată la Germania nazistă. Chamberlaine și Daladier, reprezentanții Marii Britanii și ai Franței, au plecat acasă și au spus presei, cu naivitate, că au rezolvat criza, au apărat pacea, iar războiul a fost evitat pe continent. Greșeau foarte mult, pentru că nu înțelegeau cine este și cum gândește Adolf Hitler. Se va întâmpla acum la fel? Un lider autoritarist, populist, cu o politică agresivă și manipulativă, anti-democrat și anti-occidental declarat, va fi oprit printr-o înțelegere, oricare ar fi ea, la Minsk? Sau, mai degrabă, întregul episod ucrainean nu este altceva decât un poligon de încercare pentru noua fază a relației lui Putin cu puterile occidentale, un exercițiu care să-i arate cât de mult poate să obțină înainte de a ajunge la confruntarea militară propriu-zisă? Chiar dacă paralelele istorice nu sunt întotdeauna recomandabile, o noapte de acum opt decenii ne arată că, indiferent care va fi rezultatul de la Minsk, nu putem rămâne liniștiți.