Suit pe mușuroiul celebrității sale, domnul Ponta cuvântează aproape fără cusur. Între două meciuri de futbol sau baschet, sporturi care confiscă zilnic trei sferturi din preocupările primului ministru, el își pune ochelarii pentru televizor și cuvântează, de pe mușuroi, ca din amvon, despre patrie, prosperitate, ajustarea, prin dublare, a datoriei publice și altele asemeni. Am o cunoștință care are orgasm de câte ori cuvântează Ponta, drept pentru care  i-am sugerat, dacă va naște un copil, ceea ce e greu de presupus, având în vedere că a împlinit de curând 50 de ani și este bărbat, va mai izbuti. Când l-am cunoscut eu pe  domnul Ponta, în drum aviatic spre  America de Sud, mai exact spre Brazilia, se prezenta în trening, cu o mână în gips și se suise în avion fără să știe încotro merge. Era relaxat și ironic, așa cum e și azi. L-am văzut lăudând, într-un discurs fără cusur, Parlamentul pe care-l disprețuiește, mai puțin pe socru-său pe care-l detestă cu discreție cu toate că l-a ajutat să ajungă ce e și se teme încă de el. Cuvântând în fața reunitelor Camere, domnul Ponta spunea cu fiecare cuvânt și cu fiecare nuanță de mimică, într-o liturghie ghidușă, cât îi disprețuiește el pe toți. Pe care toți? Pe ai lui, pesediști  și nepesediști, pe parlamentari și politicieni în general. Nu pot uita, aflându-mă într-un taxi în București, în clipa când radioul de bord anunța că Ponta a fost ales președinte al PSD, ce mi-a răspuns șoferul, un giuleștean pe care l-am întrebat ce părere are despre ăsta: ”Suferă de el!” Atât mi-a zis și mi-a rămas în minte portretul, zugrăvit fără cusur, cu maximă economie de linii, al premierului de azi. Ponta lucrează acum la demolarea procentelor excesive ale lui Iohannis, pe rețeta pe care a utilizat-o cu toți. Moale, moale, moale, torcând ca și când ar iubi. Auzindu-l azi, cum cuvânta în fața unor parlamentari pe care nu dă doi bani, așa cum nu dă doi bani pe nimeni, am avut din nou imaginea cuvântătorului suit pe un mușuroi.

P.S.

Tot azi am avut și dezlegarea obsesiei lui Ponta – Crin Antonescu. Liberalul, mă rog, fostul liberal, sau fostul politician sau, oricum, fostul ceva, fiindcă pentru mine a încetat să mai fie, ținea niște discursuri formidabile. Ieșeau din el. Cuvintele ieșeau cu suflet pe ele și uneori cu sânge de parcă năștea atunci și te gândeai că ăsta nu poate să nu iubească România. Apoi de Antonescu s-a ales anonimatul și chiar praful și uneori s-a prezentat ca o hahaleră. Să-i fie țărâna politică ușoară. A rămas invidia lui Ponta. Ura neputincioasă a lui Ponta. Îl pomenește fiindcă îi zgândăre subconștietul și e  bolnav de el. Discursurile de azi ale lui Ponta, cu care va călări multă vreme scena politică românească, sunt fără cusur. Ce n-au? N-au sânge în ele. Sunt ca iasca. N-au iubire. N-au nimic. Dar pot prinde la gurile cască și avem destui gură cască rămași în țara asta golită, dar plină de vorbe goale. Ponta vorbește ca un robot întors cu cheia. Vorbește fără cusur și vorbește vorbe. Cu ele încearcă să-l acopere pe neamț și probabil că va și izbuti.

Articol publicat pe ampress.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.