Cristian Tudor Popescu a declarat, la Gândul Live, despre cazul privindu-l pe Robert Turcescu, că „vorbim despre neant, despre nimic, despre o scenetă”, iar Andrei Pleşu a arătat că presa, ca şi alte instituţii româneşti, este în criză.

„Domnul Turcescu a făcut o emisiune în care a spus nişte vorbe, aberante, contradictorii în sine, groteşti, secvenţă grotescă. Ce comentăm? Nici măcar nu comentăm despre ofiţer acoperit, descoperit, comentăm despre această scenetă a domnului Turcescu”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El a menţionat, la Gândul Live că nu a priceput „delirul mistic” al jurnalistului Robert Turcescu.

„După aceste zile, cred că există două posibilităţi: unu, domnul Turcescu este bolnav, clinic (…) poate avea o problemă clinică (…), dacă e aşa, atunci chiar nu mai am ce comenta, dar, dacă nu este aşa şi până când ne lămurim ce este, domnul Turcescu a făcut ceva pentru care nu am altă imagine decât asta: domnul Turcescu a defecat în sufragerie, ne-a lăsat pe cei din branşa asta, câtă mai este, stop cadru la masă în sufragerie şi el zburdă prin curte şi strigă, extatic: M-am eliberat, eliberaţi-vă şi voi”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Andrei Pleşu a declarat, la rândul său, că nu înţelege nimic din afirmaţiile lui Robert Turcescu şi a adăugat că nu poţi, ca ziarist, să vii într-o emisiune TV şi să spui: „Am venit să nu vă dau nicio informaţie”.

„Presa noastră suferă grav după faptul că nu e o presă de gazetari, ci o presă de propagandişti”, a mai spus Andrei Pleşu, care a opinat de asemenea că sunt mulţi „gazetari care îşi modifică opiniile în funcţie de experienţe private, personale”.

„Ca orice instituţie românească, şi instituţia presei este în criză, iar cazul Turcescu nu e de natură să mă liniştească, pentru că nu mai înţeleg nimic. În plus, oriunde eşti plasat, eşti prost plasat (…). Ceea ce-mi doresc este nu numai să nu candidez la Preşedinţie, dar să nici nu mai public în presă şi să încerc să îmi văd de treburile mele. Am prestat destul”, a mai spus Pleşu, în contextul subiectului Robert Turcescu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.