Home Stiri principale Cristina Tarcea, detalii despre „ÎNTÂLNIREA SECRETĂ” cu Dorneanu

Cristina Tarcea, detalii despre „ÎNTÂLNIREA SECRETĂ” cu Dorneanu

by S. Z.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a făcut precizări despre întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele CCR,Valer Dorneanu.

Cristina Tarcea a povestit, anterior, cum a avut o întâlnire „pe întuneric”, și a fost pusă să îşi lase telefonul în antecameră, iar la plecare a luat din greşeală haina lui Dorneanu.

„Nu am făcut întâmplător acea afirmație. Întâlnirea nu a avut loc la CCR – a avut loc la o facultate de drept din București și a avut loc la foarte scurt timp după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională între puterea judecătorească reprezentată de Înalta Curte și puterea legislativă reprezentată de Parlament. (…)  Nu eu am simțit nevoia să mă întâlnescu cu domnul președinte Dorneanu. Am fost sunată – sigur, îl și cunosc pe domnul președinte și am o părere extrem de bună despre dânsul. (…)

„Eu am deschis discuția pentru că, nu știu dacă vă mai aduceți aminte, noi imediat după ce Curtea Constituțională a pronunțat acea decizie am procedat la tragerea la sorți. Și eram acuzați că trebuia să așteptăm motivarea CCR. Era nu numai o curiozitate profesională, era și o dorință de a primi o confirmare ‘am făcut bine – nu am făcut bine/ ne-am grăbit – nu ne-am grăbit'”, a declarat Cristina Tarcea la antenna 3.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.