Home Politica Crin Antonescu: Suspendarea lui Traian Băsescu nu a fost inițiată de mine, a fot precipitată de tensiuni între președinte și premier

Crin Antonescu: Suspendarea lui Traian Băsescu nu a fost inițiată de mine, a fot precipitată de tensiuni între președinte și premier

by I. B.

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat la interviurile gandul.info că decizia de suspendare a lui Traian Băsescu nu a fost inițiată de el, dar a participat la această acțiune, care nu a fost o lovitură de stat.

„Am participat la acţiunea de suspendare, îmi asum această participare şi această conducere chiar a acţiunii, ceea ce spun de atunci şi o voi mai spune totdeauna dacă este nevoie este că toate acele acţiuni nu au fost nicidecum o lovitură de stat şi s-au petrecut în cadrele constituţionale. Cu greşeli, ce erori, cu precipitări, dar în cadrele constituţionale, a declarat Crin Antonescu la gandul.info.

Antonescu a mai spus că nu a fost inițiatorul: „Nu eu am fost iniţiatorul acţiunii de suspendare, dar am participat la ea şi mi-o asum în întregime(..)  A fost o decizie comună, precipitată de anumite tensiuni între preşedinte şi premier. Dacă ştiţi cine era premier şi preşedinte la vremea respectivă aveţi răspunsul (…) Victor Ponta nu putea decide singur aceste lucruri, decizia mi-o asum în egală măsură cu Victor Ponta, dar fără îndoială că aceste elemente au avut un rol important în orientarea lui Victor Ponta spre o asemenea decizie”, a mai spus Crin Antonescu.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.