Campania de la alegerile locale a fost una a cărei soartă a fost determinată dinainte de înţelegerea dintre două partide mari ‘de a nu da şansă electoratului la schimbare şi de a-şi păstra primarii şi unii şi alţii’, a declarat miercuri seara, la Realitatea TV, Crin Antonescu.

‘Dincolo de faptul că doresc ca România să aibă o forţă politică serioasă, modernă, de dreapta, după gustul meu, dincolo de faptul că astăzi sunt foarte reţinut în a face aprecieri despre ce nu a fost bine în această campanie, a fost o campanie a cărei soartă a fost determinată dinainte de înţelegerea dintre două partide mari, de a nu da şansă electoratului la schimbare şi de a-şi păstra primarii şi unii şi alţii. PNL a intrat în această înţelegere din care sigur că PSD-ul a ieşit mai câştigat’, a precizat Antonescu.

Cât priveşte alegerile parlamentare din toamnă, Antonescu a spus că va fi o campanie grea, iar PNL-ul probabil că va trebui să umble la ‘melodie’: ‘E o chestiune de compozitori şi nu de solişti’.

În context, Antonescu a spus că politica, pentru el, e un capitol încheiat, deci nu va candida la alegerile parlamentare din toamnă, susținând că viața sa „va avea alte orizonturi decât politica”, potrivit dcnews.ro.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.