Home Actualitate Corul Madrigal, declarat în 1992 bun al patrimoniului universal UNESCO, a rămas fără fondatorul său, dirijorul Marin Constantin

Corul Madrigal, declarat în 1992 bun al patrimoniului universal UNESCO, a rămas fără fondatorul său, dirijorul Marin Constantin

by Ioana Popescu

Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul Corului Madrigal, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

Muzician, compozitor şi dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului Madrigal în 1963.

Sub bagheta sa, Madrigalul a susţinut mii de concerte în ţară şi pe scenele muzicale ale lumii, obţinând numeroase premii şi distincţii. Activitatea dirijorului Marin Constantin a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii şi distincţii interne şi internaţionale, relevă Realitatea.

„Amintirile cele mai dragi pe care le păstrez cu recunoştinţă publicului nu le pot numi la singular, ele sunt multe, îmi sunt scumpe şi rămân de neuitat. Deşi mulţi mă consideră «răsfăţat al viselor împlinite», eu le aştept în continuare…”, spunea maestrul Marin Constantin, citat de Jurnalul naţional.

Corul Madrigal a fost declarat în 1992 „bun al patrimoniului universal UNESCO”.

Foto- videolife.tk

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.