Preşedintele Klaus Iohannis a depus duminică dimineața o coroană de flori la Colectiv, acolo unde în urmă cu 1 an au murit în incendiu 64 de tineri.

Klaus Iohannis a declarat că dupăa această tragedie România s-a schimbat, iar cei care nu au înţeles mesajul României vor fi măturaţi de pe scena publică.

„România s-a schimbat. Dacă acum, după un an de zile, tragem linie vedem că unele lucruri s-au schimbat în bine. Bunăoară verificările sunt mai clare, mai dese la astfel de locaţii unde se organizează evenimente, există proceduri mai clare într-o serie de domenii. Alte lucruri încă nu s-au schimbat suficient de mult. Mi-aş fi dorit ca după un an de zile să fi ştiut totuşi cine s-a făcut vinovat de acest accident teribil. Societatea s-a schimbat, oamenii au devenit mult mai conştienţi, oamenii se uită atent la locurile unde merg pentru diferite evenimente, societatea civilă şi-a ridicat vocea şi a cerut schimbări pe bună dreptate. Toate acestea se întămplă şi cred că sunt unele semne bune.(..) Clasa politică se schimbă încet, dar se schimbă. Aceste schimbări sunt inevitabile, iar cei care au înţeles mesajul românilor după Colectiv vor avea probabil o poziţie mai bună în alegeri, iar cei care nu au înţeles acest mesaj, încet, dar sigur vor fi măturaţi de pe scena publică. România nu mai este acum România care a fost acum un an de zile, oamenii au mai multe pretenţii, mai multe aşteptări şi este bine aşa”, a declarat Iohannis după depunerea coroanei la Colectiv.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.