Home Politica Ceartă în Senat. Haşotti lui Verestoy: „Muriţi de dragul României”

Ceartă în Senat. Haşotti lui Verestoy: „Muriţi de dragul României”

by Ioana Popescu

Puiu Haşotti, Verestoy Atilla, Nicolae Moga, Ilie Sârbu şi Călin Popescu Tăriceanu au avut un lung schimb de replici, cu acuzaţii de abuz şi cu citate din Machiavelli, marţi, în Biroul Permanent, plecând de la propunerea ca în eurocampanie senatorii să aibă doar activitate în teritoriu, potrivit mediafax,

Senatorul Nicolae Moga a propus program în circumscripţiile electorale pentru săptămâna viitoare, iar Ilie Sârbu a adăugat: „Nu numai săptămâna viitoare, până în 26 mai 2014”, menţiune acceptată de Moga: „Până în data de 26 mai 2014”.

Liberalul Puiu Haşotti a intervenit imediat menţionând că nu este de acord cu acest program: „Vreau să vă spun că, nici cel puţin în 2012, când a fost campania pentru alegerile parlamentare, nu s-a întâmplat ca timp de patru săptămâni Senatul să nu lucreze. Au fost doar două săptămâni. Şi, în acele două săptămâni, se întrunea şi Biroul Permanent. Acum, la alegerile europene, mi se pare chiar cu totul deplasat să luăm o vacanţă, că despre asta este vorba – şi să rămână în stenogramă vacanţă, că vacanţă se numeşte – timp de o lună de zile. Nu sunt de acord. Senatul… Parlamentul este îndrituit, conform tuturor legilor, să legifereze. Noi, până acum, am discutat cum trecem 45 de legi prin adoptare tacită – şi vin şi altele din urmă, tot atâtea – şi ne imaginăm un program prin care, timp de patru săptămâni, Senatul să nu lucreze. Vreau să vă spun că niciodată, dar niciodată, nu s-a întâmplat aşa ceva. Nu s-a întâmplat niciodată. Cel mai mult au fost două săptămâni”.

Haşotti a răspuns: „Niciodată”, iar Sârbu a relatat: „Când eu eram preşedinte al Senatului, în perioada aceea scurtă, împreună am votat, inclusiv Vadim Tudor a fost de acord să plecăm în… şi n-am mai venit, că n-a fost cazul”. Haşotti a replicat: „Ăsta este un abuz”.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a propus ca Biroul Permanent să se întrunească o dată pe săptămână, luni.

În discuţie a intervenit senatorul UDMR Verestóy Attila, care a ţinut să dea o replică legată de implicarea parlamentarilor în campania pentru PE: „Sigur că pe dumneavoastră nu vă îngrijorează, pe noi da. Prezenţa la europarlamentare nu se întrevede a fi prea ridicată, ba chiar foarte joasă. Şi asta… fiecare partid are ierarhia de valori, unii consideră că alegerile europarlamentare nu sunt importante, am auzit şi acum. Sigur, probabil că grupul liberal în care vor accede câţiva, probabil foarte puţini, după entuziasmul arătat de domnul coleg…”. Liberalul Haşotti l-a înrerupt pe Verestoy Atilla: „Nu, nu. Domnule senator, fără aluzii din acestea şi fără scuze că nu vrem să venim la muncă”, iar Verestóy a spus că nu face nicio aluzie.

„Dumneavoastră, faceţi munca cum credeţi. Eu fac cum cred”, a spus Verestóy Attila, la care Puiu Haşotti a răspuns: „Fără aluzii din astea ieftine, da?”. „Răspund faţă de electoratul meu nu faţă de electoratul liberal. Răspund faţă de electoratul meu”, a spus reprezentantul UDMR, iar Haşotti i-a replicat: „Da, şi faţă de electoratul liberal nu faceţi dumneavoastră aserţiuni de doi lei”, scrie mediafax.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.