Trăiesc într-o țară în care absolut toate prestațiile medicale sunt decontate în sistem privat, indiferent de statutul prestatorului, cu diferențieri de confort terapeutic, în funcție de norma asigurării deținute (generaliste, adică subvenționate și de stat, cu prestațiile standard strict necesare, sau private, cu fluctuații de aplicare dependente de portofelul asiguratului. Există și posibilitatea combinării celor două tipuri de asigurări.
Instituțiile medicale, indiferent de statutul proprietarului, funcționează ca niște entități private, cu decontări (copia trimisă pacientului!) la oricare dintre asigurări, fără diminuarea sub necesar a vreunei prestații medicale.
Marile unități spitalicești au în cea mai parte trei mari co-proprietari (co-acționari): primăriile (Statul), Biserica și ministerul Învățământului.
Tot sistemul funcționează șnur, poate ceva mai dezumanizat, dar perfect transparent și cu o eficiență maximă!
Cam asta și-ar dori și ministrul Sănătății de la București, dar i se opune tocmai… România! Influențată masiv de un Arafat…
P.S. Opțiunea pacientului are întotdeauna prioritate!
