Trei ani de „reforme” neîntrerupte ale Justiției sub cele trei guverne PSD (Grindeanu, Tudose și Dăncilă) au adus România la câțiva pași de declanșarea „opțiunii nucleare” din tratatele europene – celebrul Articol 7, o procedură (anevoioasă) care ar putea să conducă la suspendarea dreptului de vot al unei țări în Consiliul UE. Până acum, în întreaga istorie a UE, doar două țări sunt vizate de procedura Articolului 7: Polonia și Ungaria, tot pentru „reforme” ale Justiției. Trei ani marcați de proteste de stradă fără precedent, inclusiv ale magistraților, și un recurs compensatoriu care a eliberat din închisori peste 7.000 de criminali, violatori și tâlhari. Dar și condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare.

  • Celebra OUG 13
La o lună de la câștigarea alegerilor parlamentare de către PSD-ul condus de Liviu Dragnea, în decembrie 2016, Guvernul PSD-ist condus de Sorin Grindeanu a adoptat celebra Ordonanță 13. În 31 ianuarie 2017, noaptea, la câteva săptămâni de la instalarea în funcție a lui Grindeanu.

Anunțul adoptării OUG 13 a fost făcut de ministrul de atunci al Justiției Florin Iordache, autorul celebrei întrebări: „Altă întrebare”. Le-a repetat-o obsesiv jurnaliștilor, fără să le răspundă concret la întrebări.

A anunțat adoptarea OUG privind modificarea Codului penal care îi scăpa de dosare penale pe Dragnea și pe mulți alți politicieni. A fost adoptat și proiectul de lege privind grațierea. Era dezincriminat astfel parțial abuzul în serviciu și erau grațiate în întregime pedepsele cu închisoarea de pana la cinci ani inclusiv, indiferent de modalitatea de executare.

OUG 13 a apărut în Monitorul Oficial la miezul nopții, când în Piața Victoriei se aflau mii de oameni care cereau oprirea amnistiei și grațierii. Lumea era în stradă deja de două săptămâni, după ce în spațiul public apăruseră informațiile că Guvernul PSD pregătește o ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale, prin care să fie dezincriminate mai multe infracțiuni. Au urmat proteste fără precedent în România post-decembristă, sute de mii de oameni ieșind în stradă.

Pentru a doua oară în mandatul de președinte, Klaus Iohannis mersese, în 21 ianuarie 2017, la o ședință de guvern: „Este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt 2 elefanți de fapt – ordonanta de grațiere și de modificare a Codurilor penale”.

În 5 februarie, la presiunea străzii, Guvernul a adoptat o altă ordonanță, prin care a fost abrogată OUG 13.

În 9 februarie, la 36 de zile de la preluarea funcției, Florin Iordache și-a dat demisia din funcția de ministru al Justiției.

Scandalul ajunsese la Bruxelles, unde Sorin Grindeanu și miniștrii Teodor Meleșcanu și Ana Birchall au fost chemați să dea explicații.

Asaltul PSD asupra Justiției nu s-a oprit însă. Florin Iordache, ajuns președinte al „Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției”, s-a „ocupat apoi de modificarea celor trei legi ale Justiției, dar și a codurilor penale.

Foto: Digi FM / Facebook

Citeste integral pe Hotnews.ro.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.