Nu imi face absolut nicio placere faptul ca, din nou, am avut dreptate. Atunci cand am afirmat ca domnul Cristian Busoi nu este nimic altceva decat viitorul-fost candidat PNL pentru Primaria Generala a Capitalei. El a fost anuntat in aceasta pozitie, mult prea devreme. PNL se grabise in mod suspect. De aici concluzia pe care am tras-o, cum ca Busoi nu a fost decat un „iepuras”. Dar si inlocuirea sa prin Orban este facuta tot prea devreme. Ce sanse are Orban?

Imi este cu neputinta sa inteleg de ce se precipita PNL. De ce risca acest partid sa-si vulnerabilizeze candidatul, facand, mereu si mereu, primul anunt. Initial, m-am gandit ca este o strategia a tandemului Gorghiu – Blaga. Aceea de a plasa pe terenul de lupta o tinta falsa. In persoana lui Busoi. In timp ce, adevaratul candidat se pregateste in liniste. Ceea ce ar fi presupus, pe de o parte, un om de sacrificiu, adica Busoi, si, pe de alta parte, un personaj tinut in umbra, dar cu maxima notorietate, si care ar fi putut intra in lupta, printre ultimii. Dupa ce, in prealabil, adversarii ar fi fost, nu numai bine studiati, ci si fripti pe toate partile, prin declaratii politice sau prin intermediul unor dezvaluiri de presa. O asemenea strategie, in mod obligatoriu, mai trebuia sa indeplineasca o conditie. Si anume ca adevaratul candidat sa fie cel mai bine pozitionat dintre oameni politici, astfel incat, la capatul alegerilor, PNL sa poata spune ca prin intermediul lui a obtinut al doilea numar de voturi dupa cel realizat de Iohannis in campania prezidentiala.

Sa fie acest personaj Ludovic Orban? Da si nu. Da, pentru ca el are o notorietate maxima, dupa 25 de ani de activitate politica in care a indeplinit numeroase demnitati, intre care si cea de ministru al Transporturilor sau de viceprimar general al capitalei. Liberal pur-sange, Ludovic Orban a candidat, de doua ori, pentru functia de presedinte al partidului, iar in prezent este Prim vice-presedinte. Experienta sa in administratia publica il recomanda si ea pentru Primaria Generala.

Toate aceste argumente, la care se ma pot adauga mute altele, sunt insa contracarate de un detaliu. Si anume de faptul ca, Ludovic Orban, contrar strategiei ipotetice pe care am prezentat-o mai sus, nu a fost nicidecum un pretendent secret pentru candidatura la Primaria Generala. Dimpotriva. El si-a anuntat, din capul locului, disponibilitatea pentru a participa la aceasta competitie si a participat la o confruntare interna in PNL, fiind surclasat insa de Busoi. Adica, tocmai de “iepuras”. Iar un alt element care imi intareste banuiala ca, de fapt, PNL nu a avut nicio strategie, este a doua decizia grabita. Si anume retragerea precipitata a lui Busoi si nominalizarea lui Orban in postura de candidat, fara a fi fost lasat un timp necesar crearii de suspans si cresterii, si pe aceasta cale, a sansei unui liberal de a obtine victoria.

Daca nu a existat nicio strategie cat de cat eficienta legata de aruncarea in lupta pentru Primaria Generala a Capitalei, atunci, fireste, sunt inerente fel de fel de suspiciuni legate de nominalizarea lui Orban. Se stie, de pilda, ca Ludovic Orban a candidat pentru functia de co-presedinte PNL. A stiut sa piarda elegant si tot elegant a declarat, din capul locului, ca o va sustine, cu toata forta, pe castigatoare. Adica, pe doamna Alina Gorghiu. Dar, in general, in politica, cei care esueaza intr-o asemenea tentativa isi pierd, mai devreme sau mai tarziu, capul. Nu cumva, dupa toate masuratorile facute in ultima vreme, PNL a ajuns la concluzia ca va pierde Primaria Generala a Capitalei si, in consecinta, a ales, in persoana lui Orban, omul de sacrificiu? Ar fi o miscare, pe cat de abila, pe atat de perversa. Pentru ca, in mentalul colectiv, Orban se plaseaza la antipodul “iepurasului”. El este perceput ca un candidat valid. Daca PNL pierde, nu mai poate fi acuzat ca a aruncat in lupta o plevusca. Iar conducerea scapa in felul acesta si de rasuflarea a lui Ludovic Orban, care, in eventualitatea unui esec generalizat la locale, daca el insusi nu ar fi parte al acestui esec, ar putea ridica pretentia preluarii conducerii partidului. Interesant, nu?

Si nici nu stiti ce urmeaza! Daca dezvoltam aceasta tema s-ar putea sa descoperim, la nivelul cercului de decizie PNL, care se intinde, in mod cert, pana la Palatul Cotroceni, daca nu cumva si pana la o alta institutie a statului, lucruri asupra carora merita sa reflectam.

sursa- corectnews.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.