Home Actualitate Ce discuții a purtat Iohannis cu președintele Austriei la Festivalul de la Salzburg

Ce discuții a purtat Iohannis cu președintele Austriei la Festivalul de la Salzburg

by George Avram

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, duminică, la Salzburg, o întrevedere de lucru cu preşedintele Austriei, Heinz Fischer. Cei doi şefi de stat au abordat, în timpul discuţiilor purtate, teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale.

„Referitor la problematica europeană, cei doi preşedinţi au evidenţiat interesul de intensificare a cooperării şi coordonării pe teme de interes regional, în perspectiva deţinerii succesive de către Austria şi România a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019. A fost subliniată şi dorinţa de a dinamiza colaborarea în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi în regiunea Balcanilor de Vest”, spune Administrația Prezidențială.

De asemenea, preşedinţii Klaus Iohannis şi Heinz Fuscher au avut un schimb de opinii şi cu privire la evoluţia relaţiilor bilaterale, exprimându-şi astfel „satisfacţia pentru nivelul foarte bun al dialogului şi cooperării pe multiple planuri între România şi Austria, precum şi dorinţa de consolidare, în continuare, a acestora”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.