Home Actualitate Cazul Siutghiol – Amendă pentru că a murit după ora 16

Cazul Siutghiol – Amendă pentru că a murit după ora 16

by Ioana Popescu

Rodicăi Crăciun, şefă de mai bine de 20 de ani, la Evidenţa Populaţiei Constanţa, îi spun azi, la mulţi ani. Să fie bine, sănătoasă, voioasă  şi alte din astea de bine. Că aşa se spune că e bine să-i gândeşti şi pe cei apropiaţi, şi pe duşmani.
Pe Rodica Crăciun n-aş încadra-o în niciuna dintre categorii. Nici la prieteni, nici la duşmani. De fapt, eu n-aş încadra-o deloc, în sistemul de stat.
Ea este cea care conduce serviciul care, prin pixul unei subalterne, a amendat o rudă a pilotului mort în accidentul de la Siutghiol pe motiv că „a declarat mortul tardiv”. Nicio adeverinţă de la Parchetul Militar, niciun certificat de îmbălsămare de la Spitalul Judeţean Constanţa, nici măcar procurorul militar în persoană nu au înduplecat  „încadratele” la stat să înţeleagă faptul că declari mortul când poţi. Cum poţi. Dacă mai poţi, de fapt. Deşi aici nu defila nimeni cu durerea pe ghişeele lor soioase, pentru că nu se dezmeticiseră din şoc. Sau din nevoile urgente pe care le aveau, să-l duca pe Petre, pe ultimul sau drum.
Doamnă Crăciun, cum să plăteşti taxă de urgenţă pe motiv că ai declarat mortul după ora 16?!  Doamnă, moartea nu are program. Nu vine între 8 şi 16, timp în care murdăriţi voi birourile luate din banii noştri, nu ţine cont că aveţi musafiri după-amiaza în care să vă mai mâhniţi cât de mult munciţi şi pe ce bani puţini. Ia veniţi, doamnă, în viaţa reală.  În strada care vă cerşeşte bunăvoinţa eliberării unui certificat de deces, pentru că altfel nu-ţi poţi îngropa mortul. În lumea care vă imploră să credeţi nu pe ruda decedatului, care, poate, împietrită de durere, nu-şi smulge nici hainele de pe ea, nici părul subalternilor dumneavoastră din cap. Ci pe procurorul militar în persoană, care doar că nu s-a jurat că legea PERMITE şi după ora 16 eliberarea de acte de felul ăsta.
Da, doamnă şef de serviciu! Îmi permit să vă spun la mulţi ani frumoşi, sperând că anul ăsta, de Crăciun, realizaţi că legea pe dos nu e un titlu de glorie. Ci capul sănătos al unui funcţionar cu vechimea dumneavoastră ar trebui s-o rânduiască în aşa fel încât să sprijiniţi cetăţeanul în ultima lui solicitare către statul ăsta amărât: aceea a eliberării ultimului act de la dosarul vieţii.

diana marilena

20141218145155

siutghiol, diana

You may also like

4 comments

Alexandru Gabriel 28 decembrie 2014 - 16:12

In toata administratia ,in politie ,in justitie sant capete de lemn ,ti,mpiti si prosti ,am nenumarate exemple….ei zic ca respecta procedura…pentru ei gandirea este un lux ,iar scorta cerebrala este neteda ,gandul este la spaga,pile si bonusuri,oricum cei vinovati santem noi ,datorita faptului ca punem intrebari. YTotul are doua explicatii:-marea majoritate sant pile ,sau agenti politici ,cealalta parte sant mostenitorii comunistilor ,functionarul este *TOTUM * ,nu o sa inteleaga ca in democratie noi ai platim si pe noi ,inclusiv oameni de rand trebuie sa ne respecyte ,nu pilele ,tovarasii si domnii….mai trebuie mult pana vom ajunge aici….?

Reply
Dan Biris 28 decembrie 2014 - 17:36

Incredibil! Pe mutanţii ăştia nu îi mai dă nimeni afară? De fapt, la zoo, de ăștia e nevoie!

Reply
ina 28 decembrie 2014 - 18:07

observ ca nu Rodica Craciun a dat amenda…ci altcineva. daca tu mananci rahat, seful tau se sterge la bot?
oricine ar fi dat amenda, e o cretina.
Art. 33
(1) Declararea decesului se face in termen de 3 zile de la data incetarii din viata a persoanei. In acest termen se cuprind atat ziua in care s-a produs decesul, cat si ziua in care se face declaratia.
(2) Cand decesul se datoreaza unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum si in cazul gasirii unui cadavru, declararea se face in termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al gasirii cadavrului.
(3) In cazurile prevazute la alin. (2), pentru intocmirea actului de deces este necesara si dovada eliberata de politie sau de parchet, din care sa rezulte ca una dintre aceste autoritati a fost sesizata despre deces.
(4) In cazul in care decesul nu a fost declarat in termenul prevazut la alin. (1) sau, dupa caz, la alin. (2), intocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului.

articolul indicat in procesul verbal de contraventie se refera la altceva

Reply
parpandel 29 decembrie 2014 - 10:27

guvernul ponta a murit la alegeri dar nu l-a declarat nimeni

Reply

Dă-i un răspuns lui Alexandru Gabriel Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.