3 mai, ziua în care este celebrată libertatea presei, la nivel mondial.

Cât de liberă mai este presa, nu numai în România, ci în întreaga lume? Grea întrebare! Cât de independenți, de liberi mai sunt jurnaliștii? Este presa un instrument de propagandă pentru mai marii zilei?

Multe întrebări fără răspuns. Certe sunt doar cifrele, câți jurnaliști și-au pierdut viața în timp ce își exercitau profesia( 827 au fost uciși doar în ultimii 10 ani), câte procese au, câte au pierdut, câte au câștigat, care este leafa medie a unui journalist?

Altele sunt dincole de cifre – cât de uniți, de solidari sunt jurnaliștii, cât de educați sunt, cât de ușor de manipulat, câți manipulează la rândul lor, care sunt interesele patronilor, câți jurnaliști îndrăznesc să se ridice împotriva cenzurii instituite de șefii lor, câți sunt în slujba unor servicii secrete, câți sunt sub acoperire?

Vrea cineva să vorbească cu adevărat despre libertatea presei în România? Despre cum se scot emisiuni de pe post, despre cum sunt interziși invitați sau chiar jurnaliști, despre patroni de presă și interesele lor, despre cum fac agenda jurnaliștilor unii politicieni, despre campanii de manipulare și de linsaj, despre sursele de finanțare sau lipsa acestora?

„ Jurnalismul este una dintre profesiunile cu cel mai mare număr de oameni frămânaţi, nesatisfăcuţi, cinic resemnaţi, una din profesiunile în care a devenit un obicei exprimarea mâniei, a dezgustului ori a descurajării provocate de realitatea unei munci care continuă să fie trăită şi revendicată ca fiind „cu totul altfel”. Suntem, însă, departe de situaţia în care aceste revolte şi refuzuri ar putea ajunge să îmbrace forma unei adevărate rezistenţe, individuale dar mai ales colective.”, o spune sociologul francez Pierre Bourdieu, în cartea sa care a scandalizat Franța „Despre Televiziune”.

Să nu fim ipocriți, vrem presă de calitate, dar fără bani, vrem presă de calitate, dar sursele de finanțare sunt limitate și uneori vin din zone inacceptabile, vrem presă de calitate, dar citim doar titlurile soft, ne plictisec reportajele, atâtea câte mai sunt, anchetele, investigațiile, care se dovedesc prea lungi și obositoare – multe cifre, date, amânunte. Așa că, vorba lui Bourdieu, noroc că jurnaliștii au obiceiul să se citescă între ei. Vrem presă de calitate dar în ultimii 10-15 ani  nu am cumpărat măcar un ziar pe zi , așa că mai toate s-au închis în timp.

Pe când o dezbatere, o analiză serioasă despre situația în care a ajuns presa? Să nu bifăm în fiecare an această zi și să ne trezim peste o vreme că nu mai avem ce celebra. Ca să vorbim despre presă ne trebuie o dezbatere care să înceapă acum și să se termine peste trei zile și tot nu am putea epuiza toate problemele.

Libertatea presei este un drept fundamental al omului, recunoscut și protejat prin lege, în majoritatea statelor moderne. Dar ce ar trebui să facem ca libertatea presei să fie reală?

Meritul jurnaliștilor a fost fără tăgadă unul extrem de important în România de după 1989. Societatea românească are de ce să mulțumească – presa a fost cea care a militat pentru aderarea României la UE, la NATO, pentru respectarea democrației, pentru drumul european al țării, pentru combaterea corupției. Și de multe ori, presa a fost singură în demersurile ei.

Dar lucrurile s-au degradat în ultimii ani, și în ceea ce privește societatea românească, și în ceea ce privește situația presei.

Jurnaliștii din România nu numai că au uitat să fie uniți, ci chiar ei orchestrează linșajul împotriva unora dintre confrați. Mai este de spus și că mulți jurnaliști au făcut compromisuri – unii de voie, unii de nevoie. Dar mulți au rămas pe baricade, chiar dacă sunt mai puțin cunoscuți, ei continuă să se lupte cu nedreptățile, cu abuzurile, făcând față amenințărilor și intimidărilor. Și mulți dintre ei pentru bani puțini.

Trebuie măcar să punctăm și faptul că nici atitudinea societății din ultima vreme față de presă nu este una încurajatoare. Nu trebuie însă să uităm ce înseamnă să nu ai o presă puternică și liberă.

Să nu uităm că în România, nu cu foarte mult timp în urmă, în 1945, comuniștii au decis arestarea mai multor ziariști cunoscuți ai vremii, considerați  vinovați de dezastrul ţării și aduși în fața Tribunalului Poporului. Dar putem să mergem și mai în trecut.

Istoricul Marin Pop, care a publicat articolele lui Corneliu Coposu despre cenzura presei, din 1933 până în 1937, relevă aptul că ziarul clujean în care scria Seniorul a fost suspendat de 10 ori, totalizând un timp de 394 zile, cu pretextul de a fi fost subversiv.

Adică 74 de editoriale, 117.038 de cuvinte tăiate, 16.720 rânduri de coloană tăiate, calculate în total cât distanţa Cluj – Cernăuţi. Tăiau din toate genurile, chiar şi de la anunţuri.

„Dela apariţie, foarfeca regimului a fost purtată, printre paginile noastre, de zece cenzori. Toţi simpatici. Cari însă, spre regretul nostru, şi-au făcut totdeauna datoria. Cu vârf şi îndesat. Trei din cei zece au fost magistraţi militari, doi ofiţeri activi, iar cinci, funcţionari în Administraţie, Poliţie şi Siguranţă”, nota cu umor Coposu, în data de 2 noiembrie 1937 în paginile „României Noi”.

Ne place, nu ne place, în democrație nu se poate fără presă. De preferat însă o presă de calitate. Cam asta despre starea presei la 3 mai 2017.

În rest, „să auzim numai de bine”!

( PS să nu uităm ce au însemnat BBC și Europa Liberă pentru România)

sursa- www.oanastanciulescu.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ