Home Actualitate Băsescu trage cu gloanţe oarbe în opoziţie şi putere

Băsescu trage cu gloanţe oarbe în opoziţie şi putere

by Mirela Manu

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, pare să fi revenit cu picioarele pe pământ, în ultimele luni, iar, mai nou, dă indicaţii preşedintelui, opoziţiei, puterii, ba chiar şi DNA, cum să acţioneze pentru a răsturna Guvernul Ponta.

După ce am ascultat interviul dat de Traian Băsescu pentru Gândul, aproape că îmi venea să îl votez preşedinte, în locul lui Klaus Iohannis, cu un premiu onorific, pentru banditism politic. Dacă este cineva în România care să gândească scenarii la limita legii, dar cu destul de multe şanse de a răsturna Guvernul, atunci Băsescu este acela. El le-a transmis chiar anumite „indicaţii” procurorilor DNA, afirmând că, în opinia sa, slăbiciunile primului ministru Ponta ar fi afacerile CFR Marfă şi KazMunayGas, şi nicidecum incompatibilitatea trasă de păr de procurori, pentru a-l forţa să demisioneze.

Ceea ce subliniază fostul şef de stat este adevărat, şi anume că tentativa de debarcare a premierului prin aşa-zisul conflict de interese este o eroare, care nu va trece de instanţă, doar că manevra, aşa cum a fost ea gândită de opoziţie, nu era menită să ajungă în instanţă, ci, pur şi simplu, să-l intimideze atât de mult pe Ponta, încât acesta să îşi prezinte singur demisia. Culmea, este posibil ca manevra să reuşească, pur şi simplu pentru că premierul este mai puţin „curajos” decât l-am fi crezut. După ultimele informaţii, Ponta încearcă să îşi asigure „scăparea turmei”, încercând să negocieze cu preşedintele Iohannis o demisie condiţionată de numirea unui alt prim ministru din partea PSD.

Mişcarea social-democraţilor, cea de a încerca numirea Rovanei Plumb nu pare, însă, una prea inspirată, pur şi simplu pentru că, în primul rând, aceasta este femeie şi, fără a fi misogini, vom spune doar că este puţin probabil ca o femeie să poată ţine piept mizeriilor specifice politicii mioritice. Mai mult, este foarte puţin probabil că preşedintele Iohannis va juca după cum îi cântă PSD, mai ales când se va vedea cu hârtia de nominalizare a premierului în mână. Fie că sunt conştienţi de acest lucru sau nu, social-democraţii pot pierde majoritatea, în cazul în care Victor Ponta demisionează, iar Gabriel Oprea rămâne „la mâna” liberalilor, care îl vor şantaja în aşa fel încât să voteze alături de ei.
O ieşire din scenă a PSD, în acest moment, nu ar face decât să le dea apă la moară liberalilor, care se vor împăuna cu realizările Guvernului Ponta, mai ales cu măsurile de reducere a TVA şi a altor taxe, importante pentru mediul de afaceri. Pe de altă parte, dacă nu luăm în calcul aceste măsuri benefice, pe care populaţia va ajunge să nu mai ştie exact cine le-a luat, PSD ar putea face o mişcare bună, dacă ar ieşi de la guvernare cu câteva luni înainte de alegeri.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.