Autostrada Sibiu-Piteşti era programată să fie scoasă la licitaţie până la finalul anului 2012 pe Programul Operaţional Sectorial Transport 2014-2020, având ca termen de finalizare trei ani. Din ianuarie până în luna octombrie 2013 lucrurile nu au avansat, iar autostrada se află în pericol de a nu putea fi prinsă pe un program cu finanţare europeană în exerciţiul financiar 2014-2020, dacă refacerea studiului de fezabilitate, împreună cu celelalte documentaţii necesare nu vor fi accelerate până la finalul anului. Cea mai mare piedică în realizarea acestei autostrăzi este schimbarea priorităţii Guvernului în privinţa Coridorului IV, la sugestia, se pare, a primarului Sibiului, Klaus Iohannis, care a devenit foarte interesat de rezolvarea problemelor transportului naţional şi european. Într-o discuţie cu Victor Ponta, Klaus Iohannis a propus o nouă autostradă, care să substituie autostrada Sibiu-Piteşti. Astfel, în loc de Sibiu-Piteşti, legătura Vestului cu Bucureştiul ar trebui să se facă pe autostrada Sibiu-Braşov, care s-ar lega la o altă autostradă, mult trâmbiţată de Guvern, Comarnic-Braşov. Ceea ce nu iau în calcul politicienii care vin cu asemenea soluţii este însă faptul că realizarea autostrăzii Sibiu-Braşov, ca substitut pentru Sibiu-Piteşti va aduce grave probleme de trafic României şi mulţi bani cheltuiţi din bugetul naţional, deoarece autostrada nu va primi finanţare europeană, spre deosebire de Sibiu-Piteşti, care poate fi finanţată din bani europeni în procent de 85%.

 

Vâlcea ar fi trebuit să aibă 36,8 kilometri de autostradă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România afirma, la finalul anului 2011 că autostrada Sibiu-Piteşti, cu valoare estimată la trei miliarde de euro, va fi scoasă la licitaţie până la finalul anului 2012 prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2014-2020, având o durată de execuţie de trei ani. Judeţul Vâlcea ar fi beneficiat astfel de 36,8 kilometri de autostradă prin localităţile Câineni, Racoviţa şi Perişani. Autostrada, în lungime de aproximativ 116 kilometri ar fi traversat trei judeţe: Sibiu (pe 20,3 kilometri), cuprinzând localităţile Şelimbăr, Tălmaciu, Turnu Roşu, Vâlcea (36,8 kilometri) pe teritoriul comunelor Câineni, Racoviţa şi Perişani) şi Argeş (59,2 kilometri) prin Sălastru, Şuici, Tigveni, Curtea de Argeş, Băiculeşti, Merişani, Budeasa şi Bascov. Licitaţia tronsonului de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti, singurul nelicitat sau deja în construcţie dintre tronsoanele Coridorului IV paneuropean, Nădlac-Constanţa ar fi trebuit să aibă loc în ultimul trimestru al anului 2012, având ca sursă de finanţare Programul Operaţional Sectorial Transport 2014-2020 şi o durată de execuţie de trei ani, potrivit CNADR. Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti se afla, în ianuarie 2012, în faza de elaborare a documentaţiei de atribuire pentru revizuirea studiului de fezabilitate.

 

Dan Şova luat la întrebări de Cristian Buican

Nu ştim de ce lucrurile au bătut pasul pe loc mai bine de un an şi jumătate în privinţa proiectului de autostradă Sibiu-Piteşti. Acest fapt a fost semnalat şi de deputatul PNL Cristian Buican, care i-a reclamat acest aspect şi ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova. Pentru Cristian Buican, activitatea CNADNR şi a ministerului condus de Dan Şova din luna mai şi până în prezent pun în pericol realizarea cât mai rapidă a acestui tronson. Buican speră că ministrul Dan Şova va accelera proiectului european în acest an, pentru finanţarea acestei autostrăzi cu fonduri europene, începând cu exerciţiul bugetar următor al Uniunii Europene. „Sper ca domnul ministru Dan Şova să accelereze procedurile privind refacerea studiului de fezabilitate, împreună cu celelalte documentaţii necesare pentru a fi asigurată finanţarea prin fonduri europene, deoarece construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti, fapt care va duce la completarea Coridorului IV reprezintă un subiect de interes european. În condiţiile în care decizia politică este de a realiza această autostradă pe fondurile structurale din ciclul bugetar 2014-2020, consider obligatorie finalizarea documentaţiei şi a proiectului european până la sfârşitul acestui an”, a spus deputatul Cristian Buican.

Impact real

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.