Articol de Nicolae NOICA

Vizităm adesea mănăstirile din nordul Moldovei şi suntem mereu impresionaţi de ceea ce au realizat domnitorii noştri acum 500 de ani, de măreţia acestor mănăstiri, de frumuseţea picturilor, de cum au rezistat ele vitregiei timpurilor. Puţini sunt aceia care se întreabă şi vor sa înţelegă cum au putut înfăptui înaintaşii noştri lucruri atât de trainice, cine au fost constructorii, cine au fost artiştii – căci despre artişti poate fi vorba – care au conceput şi realizat aceste picturi, care a fost tehnica pe care au folosit-o de au rezistat atâta vreme.

Cine sunt truditorii care le îngrijesc astăzi cu atâta suflet pentru noi şi pentru urmaşi? Cu ce eforturi? Iată de ce vom încerca un răspuns, fie şi parţial, la întrebările de mai sus, oprindu-ne la Mânăstirea Voroneţ.

Dând crezare legendelor, după fiecare victorie a domnitorului Ştefan cel Mare în luptele pentru păstrarea graniţelor ţări, din ordinul său se înalţă câte o biserică sau mânăstire. Voroneţul a fost ridicat la sfatul shiastrului Daniel, un important “consilier şi îndrumător” al voievodului.

Trei luni şi trei săptămâni, atât au lucrat meşteri la construcţia Voroneţului. Era în anul 1488, iar opt ani mai târziu, în 1496, a fost terminată şi pictura din interior.

Iniţial, pentru exterior s-au folosit materiale aparente. Ulterior, în vremea lui Petru Rareş, s-au pictat remarcabile fresce exterioare. Era în 1547, iar cel ce păstorea pe moldoveni era mitropolitul Grigorie Roşca, erudit teolog, care a urmărit cu multă atenţie realizarea acestei picturi, sinteză, unică în epocă.

Manastirea Voronet (detaliu)
Manastirea Voronet (detaliu)

Ce tehnică s-a folosit pentru picturi

S-a folosit pictura pe zid în frescă, despre care arh. G. Vasari spunea că este “cea mai măiastră şi cea mai frumoasă”. Ea îşi are însă numele, contrar celorlalte genuri de pictură (ulei, tempera etc), nu de la materialele pe care le foloseşte, ci de la  baza pe care se pictează, adică tencuiala care trebuie să fie proaspătă.

Seria de cercetări efectuate cu prilejul restaurărilor a pus în evidenţă tehnica deosebită de construcţie a stratului suport zidărie – tencuială, de o calitate ireproşabilă, pe care s-a aplicat apoi pictura.

Aşa cum arată astăzi, după 500 de ani, imaginile apărute după curăţare de sub depunerile aşezate în timp, putem spune doar că acolo s-a întâmplat o adevărată minune, pe care cuvintele nu o pot descrie.

Se cunosc oare autorii picturilor?

În mică  măsură. Doar numele lui Marcu Pristavul s-a păstrat la Voroneţ. Fără îndoială însă că şi ceilalţi autori au fost artişti de mare sensibilitate şi cultură şi nicidecum simpli zugravi.

Păstrând proporţiile unor comparaţii în timp se poate spune că picturile de la Voroneţ, prin măreţia şi sensibilitatea pe care o transmit şi acum privitorilor, reprezintă valori inestimabile la fel ca şi cele ale titanilor picturii italiene.

De exemplu, celebra pictură „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci datează tot de la sfârşitul secolului XV-lea. Starea ei, astăzi, nu este prea bună. Încă din 1568, la câteva decenii de la realizare, arh. Giorgio Vasari spunea că, cităm:„ această pictură se află într-o  stare jalnică, atât din cauza procedeului de pictură în frescă folosit de Leonardo de Vinci, cît şi din pricina umezelii, a razboaielor şi a restaurării”.

„Victimă, cum se spunea, a demonului cercetării”, în loc să folosească metoda tradiţională a frescei, pictorul a făcut inovaţii. A acoperit zidul cu un start de colofoniu (sacâz), ceea ce i-a permis, pentru moment, să transforme fresca într-un tablou. Colofoniu, fiind o răşină trasparentă, sticloasă, căruia varul stins i-a dat tărie, s-a distrus însă în timp.

Şi iată cum arată astăzi „Cina cea de taină” în comparaţie cu picturile restaurate de la Voroneţ.

A fost tehnica artiştilor moldoveni superioară celei folosite de Leonardo da Vinci?

În acest caz, evident, Realitatea confirmă că este aşa.

Cum se face că în nordul Moldovei, pe o zonă nu prea întinsă, într-un  interval de timp relativ scurt, a apărut o salbă de mânăstiri ce dăinuie admirabil de 500 de ani?

O explicaţie: domnitorii de atunci înţeleseseră ceea ce peste veacuri Nichifor Crainic exprima atât de clar: ”Evanghelia rezumă în mare parte problema culturală a maselor. Când  ea va ajunge cartea de cetire  a poporului, viaţa românească va fi căpătat puterea acelei conştiinţe morale, singura temelie de nezdruncinat pe care  s-a clădit frumos şi mare”.

Şi ei, domnitorii, au înţeles să ofere poporului o carte deschisă – tiparul făcea primii paşi- prin  zugrăvirea ei pe  pereţii lăcaşelor de cult.

Au coborât cultura la omul simplu al acestui neam.

Dar, Voroneţul mai transmite prin pictura sa un mesaj – acela al unităţii celor două biserici mari (prin gestul apostolilor Petru şi Pavel, care îşi dau mâna la intrarea în rai, gest atât de frumos descris de maicile care prezintă Judecată de Apoi ).

Ecumenism, in anul 1500

Şi poate nu întâmplător, pe pământ românesc, avea loc în 1999, după 1000 de ani, vizita unui PAPĂ, Papa Ioan Paul al II-lea şi Preafericitul Patriarh Teoctist semnează un document comun prima dată.

Iar călugăriţele, conduse de marele suflet Maica Stareaţă Irina Pântescu, trudesc zilnic, necunoscute, pentru a îngriji această bijuterie.

Articol aaparut in editia tiparita Expres Magazin din luna aprilie

loading...

1 COMENTARIU

  1. M-ati surprins placut !Unele amanunte ale vremii nu le stiam.Va multumim pentru stradania cercetarii arhivelor ,pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.