Cu ce se mai ocupă medicii britanici: Examinarea minuțioasă a operei lui Ian Fleming de către un grup de medici britanici a dezvăluit adevărata natură a lui 007: cu 92 de unități de alcool în medie săptămânal, James Bond este...
Primul horror românesc va avea premiera de Halloween. Filmul "Domnişoara Christina", regizat de Alexandru Maftei este o adaptare a unei nuvele fantastice scrise de Mircea Eliade. Din distribuţie face parte şi actriţa Maia Morgenstern, potrivit rfi. Regizorul filmului, Alexandru Maftei, vede în ecranizarea...
Alain Delon al României, așa cum a fost numit Geo Costiniu a murit  la vârsta de 63 de ani. Geo Costiniu, de o frumusețe rară, ne-a înfrumusețat tinerețea. Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea...
Presedintele american, Barack Obama, a tinut, la sfârșitul săptămânii trecute, sa impartaseasca pe Twitter celor 41 de milioane de followeri ai sai una dintre “placerile sale vinovate”: asteapta cu sufletul la gura lansarea celui de-al doilea sezon din thrillerul politic...
Regizorul Nae Caranfil a declarat, joi seară, la premiera de gală a celui mai recent lungmetraj al său "Closer to the Moon", că a visat filmul în toate formele posibile şi nu "se mai putea elibera de el", afirmând...
Regizorul James Mangold i-a ales pentru această acţiune pe Tom Cruise şi pe Cameron Diaz. Tom Cruise interpretează rolul lui Roy Miller, un agent secret, iar Cameron Diaz este June Havens. Scopul lui Miller este acela de...
Actrita Angelina Jolie a anuntat ca renunta la profesia care a conscrat-o, preferand sa se concentreze pe cea de regizor. Intr-un interviu de promovare a noii productii "Unbroken", Jolie a declarat ca in viitor se va afla doar...
Demi Moore, 51 de ani, s-a aflat pentru 3 zile în India în cursul săptămânii trecute, pentru a scăpa de energiile negative acumulate din cauza mediatizatului divorț de mai tânărul său soț, Ashton Kutcher, conform starpulse.com. Demi Moore a ales...
Cotidianul american Wall Street Journal a descoperit că filmul Lupul de pe Wall Street, regizat de Martin Scorsese şi cu Leonardo DiCaprio în personajul principal, a fost finanţat cu sute de milioane de dolari într-un circuit financiar care are...
Regizorul român Radu Jude a primit aseară, la Berlin,  Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul "Aferim!" Plin de umor, regizorul Radu Jude a urcat pe scena de la Berlinale Palast şi a declarat că, dacă...
Cel mai nou film al lui Christopher Nolan, "Începutul/ Inception", s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 657.337 de lei şi 34.469 de spectatori, informează Agenţia Champions. Filmul "Începutul", cu...
Programat între jumătatea lui iulie şi 11 septembrie, Festivalul BBC Proms este un eveniment care nu e de ratat nici în acest an. Preţurile biletelor variază între 5 lire,pentru cei care optează să stea în picioare, 20-25 de lire,...
14 pelicule au fost considerate eligibile în acest an pentru a deveni propunerea Romaniei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film strain” a premiilor Oscar 2016. Lungmetrajul „Aferim!”, de Radu Jude, a câștigat și este propunerea Romaniei pentru...
Maestrul Eusebiu Stefanescu, unul dintre cei mai mari artiști ai țării,  a încetat din viață la 70 de ani.  Eusebiu Ștefănescu a fost diagnosticat cu cancer la cap ajungând  de trei ori pe masa de operație. Din nefericire, cancerul a...
Lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, este propunerea României la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină", pentru gala care va avea loc în 2011, au anunţat reprezentanţii Centrului Naţional al...
Cântăreţul spaniol Alejandro Sanz i-a cerut preşedintelui Hugo Chavez, printr-un mesaj postat pe Twitter, să-i permită susţinerea unui concert în Venezuela pentru a-şi încheia turneul "Paraiso Express", informeaza agentia Europa Press. "Domnule preşedinte Chavez, vreau să cânt în ţara dumneavoastră......
Povestea fondatorilor Google, Sergey Brin şi Larry Page, şi a succesului acestei afaceri care i-a transformat în miliardari urmează să fie ecranizată, pe baza cărţii lui Ken Auletta - "Googled: The End of the World As We Know It",...
Celebrul cuplu de comici Stan și Bran, care au încântat generații întregi, revin într-o nouă formă.  Gaumont Animation, divizia de animaţie a prestigiosului studio cinematografic francez Gaumont, va produce şi difuza un serial animat ai cărui protagonişti vor fi celebre...