Zeci de mii de manifestanţi au defilat sâmbătă la Roma, la apelul Partidului Democrat (PD), principal partid de opoziţie. Protestul are loc cu trei zile înainte de un vot asupra unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, relatează AFP. Două convoaie de...
Gradinile Zoologice sunt un fel de Cenuşărese pentru Primăriile locale: edilii ştiu că sunt în paragină şi înghit destul de mulţi bani lună de lună, dar mai ştiu că este nevoie de ele pentru întreţinerea poporului, vorba strămoşilor latini:...
Naţionala de handbal feminin a României a învins luni, la Herning, reprezentativa similară a Croaţiei, scor 31-22 (14-12), în primul meci din grupa principală I, la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia. Primele două clasate în grupele principale vor juca...
Grupul de activişti cibernetici „Anonymous”, care s-au solidarizat cu fondatorul Wikileaks Julien Assange, au încercat să dezactiveze site-ul Amazon.com care aparţine celui mai mare magazin online din lume. Amazon.com este un site greu de bătut. Hackerii de la Anonymous nu...
Soţia presupusului autor al atentatului de la Stockholm, Taimur Abdulwahab al-Abdaly, este de origine română, relatează Daily Telegraph. Mona a negat că ar fi ştiut despre complot şi s-a declarat "distrusă" de moartea soţului ei, scrie Realitatea.net. Deşi Abdaly era cetăţean...
Naţionala feminină de handbal a României a cîştigat încă un meci, cel cu Muntenegru. Fetele antrenate de Radu Voina mai au doar un pas până în semifinalele Campionatului European de handbal, după ce marţi au învins cu scorul de 23-21...
Procurorii suedezi au la dispoziţie două ore pentru a face apel la hotărârea englezilor de a-l elibera pe cauţiune pe Julian Assange. Fondatorul WikiLeaks s-a întors la închisoarea Wandsworth, potrivit Realitatea.net.
Proteste violente au loc la această oră în Capitala Greciei. Circulaţia pe principalele străzi din centrul Atenei este blocată, mai multe magazine au fost incendiate. Proteste violente în Grecia. Sute de oameni protestează la această oră pe străzile Atenei împotriva...
"Intru pe Facebook cam de două ori pe săptămână, am în jur de 30 de prieteni", spune Lillian. Străbunica Lillian Lowe este cea mai bătrână utilizatoare de Facebook şi îşi schimbă statusul folosind iPad-ul. "Acum folosesc iPad-ul nepotului meu, dar...
Înalta Curte de Justiţie din Londra a aprobat joi, în apel, eliberarea condiţionată a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, la finalul unei audieri de 90 de minute. Julian Assange a fost eliberat joi seara după achitarea cauţiunii stabilite de Înalta Curte...
Un joc video, numit Sonderkommando Revolt, şochează. Jocul are drept eroi prizonieri evrei torturaţi la Auschwitz ce pun mâna pe arme şi măcelăresc SS-iştii din lagărul morţii şi va fi lansat pe 1 ianuarie, după Crăciun. Creatorul lui s-a apărat în...
Vineri a avut loc tragerea la sorţi a optimilor Ligii Campionilor. Bogdan Lobonţ şi Mircea Lucescu se vor întâlni în meciul AS Roma - Şahtior Doneţk, în optimi. Căpitanul României, Cristi Chivu, va juca împotriva Bayern Munchen. Iată programul optimilor: AC Roma -...
Fondatorul WikiLeaks, eliberat joi pe cauţiune, îşi va petrece perioada următoare într-un conac englezesc opulent, situat la 200 de kilometri de Londra, relevă Romania Libera. Julian Assange este consemnat în această reşedinţă până când justiţia britanică va lua o decizie...
Actriţa Rodica Tapalagă a murit sâmbătă la vârsta de 71 de ani după o grea suferinţă, informează familia îndoliată. Corpul neînsufleţit se află depus începând de duminică la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Colţea din centrul Capitalei, unde colegii şi admiratorii...
România a învins Danemarca în finala mică, scor 15 - 16, obţinând astfel medalia de bronz la Campionatul European de handbal. Aceasta este cea mai mare performanţă a româncelor, care în 2000 terminaseră pe locul 4 la Europeanul din Rusia,...
Eclipsa nu va fi vizibilă în România. Pentru câteva ore, luni noapte atenţia a zeci de milioane de oameni va fi îndreptată spre cer, acolo unde se va produce o eclipsă totală de lună, relatează site-ul space.com, preluat de Realitatea. Faza...
Mii de pasageri sunt blocaţi în aeroporturi după ce numeroase zboruri au fost deviate sau anulate, în urma căderilor masive de zăpadă din ultimele 24 de ore. Aeroportul din Bruxelles a anulat cursele către Londra, Amsterdam sau Frankfurt, după închiderea...
Un studiu referitor la calitatea apei potabile din SUA relevă prezenţa cromului hexavalent, un metal greu, probabil cancerigen, în 31 din cele 35 de oraşe americane verificate, informează ziarul Washington Post. Niciun nivel maxim autorizat nu există în Statele Unite...