Euro se va deprecia în următoarele şase luni sub minimul ultimilor patru ani atins în iunie faţă de dolar, iar anul viitor se va menţine la un nivel scăzut, consideră mai multi analişti citaţi de Reuters, şi preluaţi de site-ul incont.ro.

Moneda unică europeană va coborî în decurs de o lună la 1,24 dolari pe unitate şi va ajunge la 1,2 dolari pe unitate în trei luni.

În şase luni, cotaţia euro va atinge 1,18 dolari pe unitate, urmând să se menţină la acest nivel şi la jumătatea anului 2011, potrivit celor aproximativ 60 de analişti intervievaţi.

Totuşi, numai 10% dintre participanţii la sondajul Reuters se aşteaptă ca euro să ajungă la paritate cu dolarul până la sfârşitul acestui an, comparativ cu 20% în iunie.

BNP Paribas anticipează că în decurs de un an, valoarea euro va ajunge sub cea a dolarului, aceasta fiind prima astfel de estimare emisă în peste şase ani.

Moneda europeană a fost afectată de temerile legate de riscurile implicate de nivelul ridicat al datoriilor Greciei şi altor state din zona euro, dar a recuperat o parte din pierderi, după minimul din ultimii patru ani atins în iunie.

Despre deprecierea euro o vorbit recent şi Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University, specialist care a prezis criza financiară.

Acesta este de părere că deprecierea treptată a monedei unice spre paritate cu dolarul ar putea salva uniunea monetară europeană.

“O devalorizare ordonată a euro este singurul lucru care va preveni destrămarea uniunii monetare. În următoarele 12 luni, euro va merge spre paritatea cu dolarul, sau chiar mai jos”, a afirmat Roubini într-un interviu acordat la o conferinţă de la Trento, Italia.

De la începutul acestui an, moneda unică s-a depreciat cu peste 16% în raport cu dolarul. „Pentru ca Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda să rămână în uniunea monetară, singura cale de refacere a competitivităţii este un euro mai slab”, consideră economistul Roubini.

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj în rândul analiştilor britanici realizat de publicaţia The Sunday Telegraph şi preluat de site-ul euronet.eu, moneda unică europeană este în pericol de dispariţie în următorii cinci ani dacă actuala componenţă a zonei euro se va păstra.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.