Home Actualitate Amendamentul

Amendamentul

by Sorin Rosca Stanescu
Dupa ce se va fi epuizat acest eveniment politic al motiunii de cenzura si inainte ca DNA sa-si reia asaltul impotriva redutei Victor Ponta, un amendament la Codul Penal ar putea incinge, din nou, toate spiritele. Intelegand prin aceasta ca, nu numai doamna Livia Stanciu va sari ca arsa din pozitia domniei sale de presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ci si alte si alte persoane cu drepturi de comanda asupra justitiei romane. Ca sa nu mai vorbim si de posibila, chiar inevitabila, interventie a onoratului corp diplomatic. In ce consta incendiarul amendament?

„Daca un judecator ia decizii intr-un caz, iar apoi se dovedeste ca a gresit, va fi pus sa plateasca de doisprezece ori cat a impus el acuzatului si nu i se va mai permite sa mai judece”. Acest amendament va viza atat cauzele civile, cat si cauzele penale. Nici nu vreau sa ma gandesc cat taraboi se va face pe marginea acestui nou „atentat la independenta justitiei”.

Si, totusi, inainte de a vedea ce se intampla, este indispensabila o precizare. Textul de lege respectiv nu este zamislit de mintea bolnava a unor corupti din Romania. El este vechi de cand lumea. Am citat din Codul lui Hammurabii cel Mare. Faimoasa culegere de legi, scrisa in 1160 inainte de Hristos, si care se afla in posesia Muzeului Luvru.

Oare ceea era posibil in Babilon, este exclus in Romania moderna, asa cum bine remarca, zilele trecute, intr-un articol prof.univ.dr. Florentin Scaletchi, presedintele fondator al Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului? In paranteza fie spus, Scaletchi stie ce spune. Pe propria piele. Ironia sortii a facut ca el sa fie condamnat politic de doua ori, odata sub Ceausescu si o data sub Basescu, fara ca judecatorii respectivi, cei care au comis abuzul, sa fie la randul lor condamnati de doisprezece ori.

Articol publicat de corectnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.