Am stat în genunchi și m-am rugat

În 1990, cine se lupta cu CPUN/FSN, cu urmașii tovarășilor, era anticomunist.  În 2016 este legionar.

În 1990, muncitorii strigau moarte intelectualilor. În 2016, intelectualii strigă.

În 1990, Marian Munteanu era un erou. În 2016, Munteanu este nefrecventabil.

În 1990, să spui cu voce tare Hristos a Înviat era în sine o victorie, doar atâția ani spuseserăm în gând. În 2016, acest lucru este taxat. Să fii  creştin ortodox practicant nu dă bine într-o Europă globalizată.

În 1990, Imnul golanilor era imnul tuturor celor care se voiau liberi în țara lor, celor care iubeau democrația și se luptau pentru aceste valori. Astăzi, intelectualii își amintesc, unul câte unul, că erau de fapt acordurile Sfintei tinerețe legionară și nu imnul golanilor. Nu auziseră ei bine.

În urmă cu doar un an de zile era de bon ton să spui public că ai trecut prin Piața Universității, mă și întrebam cum am ajuns în 26 de ani o țară de liberali, monarhiști, golani, numai luptători pentru libertate și democrație la toate colțurile.

Chiar și dacă erau în trecere , m-am bucurat că, din motive numai de ei știute, au devenit atât de mulți.

Brusc însă, aflu așa, că anticomuniștii sunt de fapt niște legionari nenorociți, că cei care au înfundat temnițele comuniste și și-au lăsat tinerețea între patru ziduri reci nu mai trebuie adulați, iar cei care  îi mai aduc în discuție, să înfunde la rândul lor pușcăria.

Intelectualii de astăzi au decis ce deținut politic merită să nu fie lăsat uitării și cine nu, au decis cine merită să i se mai citească opera și cui nu, au decis cine face parte din istoria acestui neam și cine nu.

Sigur, în numele europenismului lor.

Ca și când Eliade, Cioran, Goma, Țuțea, Coposu, Ogoranu nu au fost europeni. Când vorbea Corneliu Coposu despre integrarea Românie în UE ca fiind singura soluție, mulți dintre indivizii aceștia tocmai își scoteau capul din turnătoriile sistemului comunist cu care pactizaseră.

Am auzit un coleg de breaslă întrebându-l pe Marian Munteanu – nu-i așa că miile de tineri din Piața Universității s-au pus în genunchi și s-au rugat?

În 1990, să stai în genunchi în Piața Universității și să spui o rugăciune, era ca și când ai învins, era dovada că nu muriseră degeaba la revoluție eroii cărora le datoram totul. Astăzi este un capăt de acuzare.

Nu mai înțeleg nimic, a fost sau nu a fost revoluție la noi în oraș, a fost sau nu a fost mineriadă, au fost sau nu au fost anticomuniști în România?

Dacă nouă, celor care am trăit acele vremuri, ni se spune că este invers de cum a fost, ce le vor spune generațiilor viitoare?

Dacă noi, cei care am luptat – fiecare după puterea lui – pentru libertate și democrație, în toți acești ani, suntem acuzați, puși la zid, curând arestați, ce se va întâmpla cu generațiile viitoare?

Ei vorbesc în numele Europei, ca și când dacă ești anticomunist, dacă îți iubești țara, dacă îți iubești tradițiile, nu ești european. Ca și când francezii, germanii, italienii nu-și iubesc tradițiile, valorile, nu-și asumă trecutul.

Cine vrea să rescrie istoria recentă a acestui neam și de ce? Care este miza lor?

Ps. Intelectual, potrivit dex-ului:

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis