Adriana Săftoiu consideră volumul „Cronică de Cotroceni”, lansat duminică la Bookfest, „mai degrabă o mărturisire” şi atenţionează asupra unei greşeli, aceea de a ne îndrăgosti de politicieni. „Să ştiţi că a fost foarte greu să mă decid să public această carte. Nu e o carte care a început ieri, sau alaltăieri sau acum un an. E o carte care a început exact acum şapte ani de zile. Nu-i o carte de memorii, în sensul clasic al cuvântului memorii. E mai degrabă o mărturisire”, a spus Săftoiu, la lansarea cărţii ei dedicate perioadei în care a fost consilier prezidenţial, potrivit Agerpres.

Adriana Saftoiu a fost consilier prezidențial și purtător de cuvânt al presedintelui Traian Băsescu in perioada decembrie 2004-martie 2007. Ea a susţinut, la lansarea de duminica, că avem o imagine „uşor falsă despre politică, despre cum funcţionăm”, şi a accentuat că una dintre marile greşeli pe care le putem face faţă de instituţiile politice şi de politicieni este aceea de a ne „îndrăgosti” de ele şi de a le acorda „un cec în alb”. „Cea mai mare greşeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituţiile de stat, să le dăm un cec în alb şi să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipseşte ceva atunci sigur ne lipseşte acest lucru în relaţiile cu politicul şi, mai ales, la începutul unui lider, care se formează şi care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiţi de nişte instituţii, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri şi excese şi peste câţiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine”, a subliniat Săftoiu.
Autoarea „Cronicii de Cotroceni” consideră că „un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur”. „De fapt ceea ce aş vrea eu să se înţeleagă după prima lectură, unde veţi păstra, desigur, anecdoticul, e această mare dezamăgire a mea pe care am încercat-o la finalul mandatului de la Cotroceni. Un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur. Dacă cineva devine rău în politică, vă asigur că e foarte bine ajutat de la electorat, până la instituţii. Iar dacă devine bun, chiar dacă unii spun „nu datorez nimănui nimic, m-am făcut singur!”, nici el nu devine bun singur”, a afirmat Adriana Săftoiu. În altă ordine de idei, Săftoiu a avut cuvinte de apreciere la adresa copreşedintelui PNL Vasile Blaga, prezent la lansare, despre care a spus că îi datorează foarte multe lucruri în formarea ei politică. „Sunt personaje în carte care sunt în sală. Nu pot să nu spun că, de-a lungul formării mele ca om politic, un om care mi-a fost foarte aproape şi căruia îi datorez foarte, foarte multe lucruri este domnul Vasile Blaga, omul care, până la urmă, mi-a suportat chiar şi începuturile alături de Partidul Democrat”, a mai spus Adriana Săftoiu, potrivit ampress.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.