Articol publicat de Adrian Cioroianu în Dilema Veche
Într-o amiază de iulie a.c., în hotelul Oscar din Atena, un grup de activişti ai aripii de stînga a partidului (oricum de stînga…) Syriza puneau la cale o lovitură de stat – lucru bizar, dat fiind că partidul respectiv se află la guvernare. Sub conducerea lui Panagiotis Lafazanis – ex-ministru al Energiei şi Mediului în guvern şi lider al platformei ultrastîngiste a Syriza –, conspiratorii plănuiau arestarea guvernatorului Băncii Naţionale a Greciei, trecerea rezervei valutare sub comanda guvernului, ieşirea din euro, revenirea la moneda drahma şi obţinerea unui ajutor de 5-10 miliarde de dolari de la Moscova dlui Vladimir Putin. 
● Azi, dacofilii par a fi de partea Syrizei 
Pînă la urmă, conspiraţia a eşuat, iar birocraţii ironizaţi ai Uniunii Europene s-au dovedit mai tari decît premierul grec Tsipras; dl Putin n-a dat nici dînsul bani-jăratec schilodului cal troian – din două motive: i) pentru că n-are interesul să-şi compromită relaţiile oricum fragilizate cu Occidentul şi ii) pentru că dînsul nu are bani, mai ales pentru experimente trăsnite.
N-aş fi băgat de seamă povestea de mai sus dacă n-aş fi citit-o într-un jurnal serios („How Syriza’s left wing covertly plotted return to drachma during crisis talks“, în Financial Times, 25-26 iulie a.c., p. 2). Iar unii dintre cititori s-ar putea întreba ce legătură are Syriza cu dacii & dacomanii din Dosarul de faţă. Cum voi încerca să demonstrez, are legătură. Pentru că Syriza grecească nu este decît un simptom al unei boli care şi pe noi ne bîntuie: maladia decalajelor occidentalizării. Nu mi se pare deloc întîmplător că pe site-urile dacofile din Internetul nostru s-au grupat cei mai mulţi fani ai dlui Tsipras. Cum se explică acest lucru? Vă propun să coborîm în istoria noastră.
● Absenţi sau prezenţi – dar mereu manipulaţi 
Problema dacilor în cultura română derivă din faptul că mereu, în ultimele aproape trei secole, în spatele lor s-a aflat fie un scop politic, fie o ideologie. Fie prin uitarea lor premeditată, fie prin exagerarea prezenţei lor, dacii au jucat rol de pioni pe tabla culturală – cel mai adesea, fără legătură cu ceea ce ştim despre ei (din păcate, prea puţin). Iniţial – devreme în secolul XVIII –, dacii au fost excluşi din arborele de familie al românităţii, dintr-un motiv simplu. Perspectiva mea poate jena unele şcoli de gîndire autohtone, dar îmi asum riscul: naţionalismul românesc, născut în Transilvania în zorii epocii moderne, are la bază conştientizarea valorizatoare a diferenţei dintre români şi maghiarii & germanii conlocuitori (semn al unei maturizări culturale, normale la români după cîteva generaţii educate), dar e şi rezultatul unei politici premeditate a Imperiului Habsburgic de a-i atrage pe românii transilvăneni de partea Occidentului catolic – şi a-i opune, prin aceasta, Rusiei post-Ecaterina cea Mare (secolul XVII). Aşa s-a născut greco-catolicismul la români, ca şi la ucraineni; şi la fel a fost încurajat şi naţionalismul catolic al polonezilor – pentru a se opune ofensivei Rusiei. Aşadar, şcoala latinistă a primilor dascăli de neam din Transilvania însemna nu doar recuperarea moştenirii latine (reale) – în măsură să arate că românii nu-s mai prejos decît ungurii sau saşii/saxonii germani din Ardeal –, ci şi promovarea unui proiect geopolitic al Vienei ce avea ca scop stoparea influenţei ruseşti pe Carpaţi. O românitate transilvană mai conştientă (şi mîndră) de originile sale latine era mai puţin permeabilă la soft power-ul rusesc, într-o vreme în care Ţaratul Rusiei era (sau dorea să pară) lumina de far a ortodoxiei.
Integral in Dilema veche
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.