Breaking news:
Întreaga Europă de Est şi întreaga lume democratică şi culturală este îndoliată odată cu dispariţia acestei mari personalităţi, Vaclav Havel, dizident şi intelectual de mare fineţe, dramaturg de mare talent devenit preşedinte al Cehoslovaciei imediat după căderea comunismului, simbol al rectitudinii morale şi al luptei fără concesii împotriva răului, a brutalităţii, a utopiilor sîngeroase.
Duminică 18 decembrie 2011, ora 18:48
Duminică 18 decembrie, ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc conferinţa cu tema: Povestea bătăilor inimii susţinută de Prof.Dr. Eduard Apetrei.
Sâmbătă 17 decembrie 2011, ora 13:10
Peste 100 de persoane au participat astăzi la un protest împotriva adoptării legii privind eutanasierea câinilor maidanezi, în faţa Palatului Cotroceni.
Luni 28 noiembrie 2011, ora 23:20
Mai mulţi europarlamentari ai Opiziţiei împreună cu jurnalişti cunoscuţi din România au încercat, la Bruxelles, să tragă un semnal de alarmă privind includerea presei ca vulnerabilitate în strategia de apărare a ţării. Din păcate, europarlamentarii puterii au făcut tot ce se putea să boicteze această acţiune, aşa cum susţin cei prezenţi la Parlamentul European pentru a apăra libertatea de exprimare din România.
Luni, 28 noiembrie 2011
Mai multe vedete vor organiza un flash mob în faţa palatului Cotroceni în încercarea de a-l sensibiliza pe Traian Băsescu pentru a nu promulga legea câinilor maidanezi. Printre participanţi se vor găsi atât oameni de televeziune, cât şi actori sau sportivi, potrivit dcnews.
Luni, 28 noiembrie 2011
Fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu va apărea, de duminică, la Realitatea TV, postul lui Elan Schwartzenberg, ca invitat permanent al emisiunii "România politică".
Duminică 27 noiembrie 2011, ora 12:40
Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia Rapid Bucureşti.
Sâmbătă 26 noiembrie 2011, ora 22:49
Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a marcat un gol în meciul câştigat de echipa sa, Saint-Etienne.
Sâmbătă 26 noiembrie 2011, ora 22:44
Noua lege privind dotarea vehiculelor în condiţii de iarnă intră în vigoare astăzi.
Marţi 1 noiembrie 2011, ora 15:23
Mai multe ţări, printre care Hong Kong şi România sunt în pericol.
Joi 27 octombrie 2011, ora 22:18
Toate persoanele care au ţinut vreodată o dietă ştiu cât de dificil este să-ţi menţii noua greutate.
Joi 27 octombrie 2011, ora 21:50
Salvaţi Copiii România lansează raportul de activitate al liniei de consiliere Helpline, componentă a programului Sigur.info de promovare a siguranţei copiilor pe Internet.
Joi, 27 octombrie 2011
Paul Mc Cartney va lansa o carte de bucate cu reţete vegetariene cu scopul de a impulsiona o campanie prin care le cere fanilor săi mănânce mai puţină carne.
Miercuri 26 octombrie 2011, ora 23:37
Legenda rock Jon Bon Jovi a deschis un restaurant-cantină pentru oamenii săraci, unde plăteşti cât îţi permiţi.
Miercuri 26 octombrie 2011, ora 23:09
Fumatul afectează memoria încă din tinereţe
Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.
A sosit momentul ca, până mai ieri eroul tuturor guvernelor şi, în mod special, eroul Preşedintelui Traian Băsescu, pe care l-a şi decorat la scenă deschisă, doctorul Raed Arafat, să ni se înfăţişeze deodată într-o nouă ipostază. Iar iniţiativa nu-i aparţine. Această imagine din ce în ce mai şocantă a creatorului SMURD este în exclusivitate opera Preşedintelui Traian Băsescu şi a partizanilor domniei sale. Care este adevăratul Raed Arafat?
Mircea Lucescu trebuie să plătească. În primul rând pentru că a decis să rămână de sărbători în România când putea să se ducă unde vedea cu ochii. Apoi pentru că şi-a văzut de treabă, nu s-a băgat în scandaluri, nu şi-a pus poalele în cap, nu şi-a tras vreo două - trei amante, şi-a crecut bine fiul. Nu în ultimul rând pentru că este un antrenor bun, pentru că a câştigat bani în mod cinstit, că nu furat şi că şi-a luat maşină bună.
Aş vrea să pot da de pământ cu toţi copiii dolofani ai revoluţiei, cu toţi şmenari care s-au cocoţat în ierarhii de putere, cu toţi învârtiţii ce s-au căpătuit pe seama revoluţiei, cu toţi inculţii şi posedaţii care îşi trâmbiţează drepturile, cu obrăznicie în stradă. Cu profitorii care îţi pun “cocoraţiile” în piept şi se proclamă instanţe ale revoluţiei. Cu toţi securiştii “de bine” care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase a vorbe goale. Cu batalionul de ofiţeri avansaţi la excepţional, “pentru merite deosebite”. Cu toţi împliniţii care azi pun mâna murdară pe coliva eroilor. Aş vrea să le port pică, dar nu pot.
În timp ce Sinaia, oraşul meu natal, trăieşte şi există într-un plan perfect paralel cu al meu, Craiova, oraşul unde soţia mea a făcut liceul, numai luna de pe cer nu mi-a pus-o la dispoziţie; fiindcă nu i-am cerut-o. În vreme cu cunoscuţii mei iau act – uneori, din ce în ce mai rar – că am trecut pe acasă, oameni pe care i-am văzut prima oară-n viaţă s-au dat peste cap ca echipa A3 (şi am fost vreo 25!) să se simtă ca acasă. Şi aşa a fost!
Rowan Atkinson revine în rolul celui mai simpatic agent secret, în cea mai noua comedie cu spioni, "Johnny English... se întoarce!". Spionul aflat în slujba Majestăţii Sale are o nouă misiune: trebuie să oprească un grup internaţional de asasini înainte ca aceştia să ucidă unul din liderii mondiali, declanşând astfel haos la nivel global. Astfel, Johnny English, împreună cu agenta MI-7, Pamela Head (Gillian Anderson) vor încerca să deconspire o reţea de terorişti cu legături în CIA şi KGB, asta înainte de conferinţa de presă a şefilor de state.
Vezi mai multe ştiri în arhiva categoriei Actualitate