Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a încheiat sâmbătă vizita de două zile în Grecia, printr-o deplasare la comunitatea religioasă de pe muntele Athos, în nordul Greciei, unul dintre cele mai înalte repere ale religiei ortodoxe comune celor două ţări, relatează AFP. Grecia este una dintre ţările NATO care au relaţii bune cu Rusia.

Putin, care s-a referit în repetate rânduri la credinţa sa ortodoxă profundă, s-a alăturat ceremoniilor dedicate celebrării a o mie de ani de la prima prezenţă rusească în comunitatea religioasă de pe Muntele Athos, de altfel, o comunitate monastică exclusiv masculină, notează Agerpres.

„Mă aflu aici pentru a doua oară şi simt întotdeauna o căldură specială, bunătate şi cea mai bună atitudine nu doar faţă de mine ca şef al statului rus, ci şi faţă de poporul rus, faţă de oameni în general”, a declarat Putin, care le-a mulţumit patriarhului ecumenic şi primaţilor Bisericii Ortodoxe din Grecia pentru eforturile lor în menţinerea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă şi cu poporul rus.Preşedintele rus a fost însoţit de omologul său elen, Prokopis Pavlopoulos, şi de şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill.

 

 

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.