Dintre știrile zilei, una m-a pus pe gânduri mai abitir ca altele. De ce și-a îndemnat Papa de la Roma preoții să nu fie încruntați? Așa am citit, că Suveranul Pontif a dat dispoziție ieri popilor lui catolici să zâmbească în aceste zile. De ce oare? Paștele, după Săptămâna Patimilor, e o sărbătoare a Învierii, deci a bucuriei. De-aia i-a pus să râdă și să nu sperie, cu mutrele lor acre, enoriașii care dau ocol bisericilor. Sfințiile lor, cardinali, arhierei înalți sau pastori de cartier sunt oameni și ei. Au în suflet, nu doar calendarul creștin, catolic sau ortodox, ci și vulnerabilități lumești –un junghi în șale, dificultatea de a sta, ore în șir, în picioare, la o slujbă care ține mult, o țeavă spartă în peretele chiliei dacă-s călugări, o constipație care supără sfincterele.
Zâmbiți, vă rog, sfințiile voastre! S-a dat dezlegare și ordin la zâmbet. Cine nu zâmbește, face mătănii în plus sau e tăiat de la desertul mănăstiresc.
Râd aiurea, ca prostul. Suveranul Pontif are dreptate. Bucuria, adusă acum de Înviere pentru creștini, e semn al unei gândiri pozitive. Prea adesea ne încruntăm, prea adesea, popi și nepopi, dăm frâu liber nervilor, suduim, țipăm, ne luăm la harță din nimic. Măcar de Paști să râdem. Măcar de Paști să ne încărcăm cu energie pozitivă. O vorbă rea otrăvește trupul și sufletul. Otrava rămâne în tine și în alții pe care îi strivești cu încruntarea ta, cu sudalma ta.
Zâmbiți, vă rog, sfințiile voastre! Dacă ne iese, ar trebui să încercăm și noi. În noaptea asta Iisus învie pentru catolici. Săptâmâna care vine, mai învie o dată, pentru ortodocși. Disciplinat, la datele sorocite de socotitorii bisericilor surori, unii după un calendar, alții conform altuia (s-au despărțit devenind surori vitrege și de o mie de ani tot țin supărare), Isus Cristos (Hristos) se lasă bătut în piroane de două ori și apoi învie de două ori fiindcă popii s-au luat la harță. El nu râde niciodată. Fiul lui Dumnezeu n-a râs în scurta lui viață pământească de 33 de ani. Așa îl arată bibliotecile religioase pline de rugăciuni și iconografia vastă. Să râdă preoțimea, iar noi, enoriașii, să ne prefacem fericiți. Așa zice și bine zice, șeful de stat bisericesc al Vaticanului.
Zâmbiți, sfințiile voastre! Ca la fotograf. Zâmbiți, vă rog, stimați enoriași! Nu vă vine? Uitați-vă în oglindă și râdeți de voi, de noi, scoateți limba. E reconfortant. Râsul omoară celula canceroasă și îmbunează privirea chiorâșă a soacrei. Râsul, chiar dacă nu-ți plătește dările la stat, înmoaie o durere și stinge, cică, o urticarie care ți-a apărut la încheieturi. Zâmbiți, vă rog! Dacă sunteți catolici, zâmbiți când ciocniți un ou la miezul nopții sau mâine dimineață, dacă e și la voi acest obicei, și când rostiți Cristos a Înviat! Eu mă păstrez pentru săptămâna viitoare și încerc să nu mă uit la nimic din tot ce m-ar putea întrista.
Articol publicat pe ampress.ro
